Frunda: APCE cere Rusiei să reia negocierile cu România pentru Tezaur

Senatorul Gyorgy Frunda, raportor al APCE privind Federaţia Rusă, declară că rezoluţia adoptată miercuri de APCE cere Moscovei reluarea negocierilor cu România privind returnarea Tezaurului, precum şi retragerea trupelor şi echipamentelor militare de pe teritoriul Republicii Moldova.
Romania TV
03 oct. 2012, 14:33
Frunda: APCE cere Rusiei să reia negocierile cu România pentru Tezaur

„Potrivit prevederilor rezoluţiei, autorităţile ruse sunt chemate să-şi îndeplinească angajamentele asumate prin Opinia nr. 193/1996 privind cererea de aderare a Federaţiei Ruse la Consiliul Europei, inclusiv în ceea ce priveşte continuarea negocierilor bilaterale cu unele state membre ale Consiliului Europei, în vederea returnării proprietăţilor şi bunurilor culturale (printre care şi problema nereturnării Tezaurului României, transferat spre păstrare pe durata Primului Război Mondial), precum şi retragerea fără întârziere a forţelor militare ruse şi a echipamentului acestora de pe teritoriul Republicii Moldova”, precizează Frunda într-un comunicat remis miercuri agenţiei Mediafax.

Frunda a fost, alături de elveţianul Andreas Gross, coraportor privind îndeplinirea de către Rusia a obligaţiilor şi angajamentelor asumate faţă de Consiliul Europei.

De asemenea, rezoluţia APCE adoptată cu 161 de voturi favorabile, 41 împotrivă şi 7 abţineri propune continuarea procesului de monitorizare a Federaţiei Ruse până când vor exista „dovezi tangibile ale progreselor substanţiale înregistrate de autorităţile ruse, în deplină concordanţă cu angajamentele asumate de Federaţia Rusă prin Opinia nr. 193/1996 privind cererea Rusiei de aderare la Consiliului Europei, precum şi prin rezoluţiile, recomandările şi rapoartele relevante adoptate de-a lungul timpului pe acest subiect”, menţionează Frunda.

Coraportorul român precizează că în baza raportului său a fost redactat, pe lângă rezoluţia APCE menţionată, şi un proiect de recomandare, care nu a întrunit majoritatea de două treimi necesară adoptării.

„Neadoptarea recomandării nu poate fi considerată o victorie a Federaţiei Ruse asupra Consiliului Europei. Ar fi o interpretare greşită. Acest vot demonstrează faptul că membrii Adunării doresc să aibă ultimul cuvânt în derularea procesului de monitorizare”, a declarat senatorul Frunda.

El a trecut în revistă progresele pe care Federaţia Rusă le-a înregistrat în cei şapte ani de monitorizare, precum ratificarea Cartei Sociale Europene, moratoriul privind aplicarea pedepsei capitale, amendarea legii privind funcţionarea partidelor politice (reducerea numărului minim de membri pentru înregistrarea unui partid politic de la 40.000 la 500, diminuarea numărului de semnături pentru înregistrarea unui candidat la alegerile prezidenţiale de la 2 milioane la 100.000), reintroducerea alegerii directe a guvernatorilor, precum şi reducerea pragului electoral pentru viitorul scrutin de la 7% la 5%.

Andreas Gross a subliniat că pentru autorităţile de la Moscova, şi în mod special pentru cetăţenii Federaţiei Ruse, această rezoluţie reprezintă o oportunitate pentru continuarea reformelor în vederea afirmării unei democraţii pluraliste, a întăririi statului de drept şi a punerii în practică a altor angajamente relevante.

De asemenea, rezoluţia APCE face apel la autorităţile ruse să adopte un Cod electoral unitar, ale cărui prevederi să remedieze deficienţele constatate pe parcursul alegerilor din 2011 şi 2012, să ratifice fără întârziere Protocolul nr. 6 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind abolirea pedepsei cu moartea.

„Federaţia Rusă a urmărit încheierea procesului de monitorizare şi iniţierea dialogului de postmonitorizare, dar, din păcate, acest obiectiv nu a putut fi atins, întrucât nu sunt îndeplinite standarde democratice minime, lucru demonstrat recent prin adoptarea, în iunie şi iulie 2012, a patru acte normative care au produs îngrijorare la nivel internaţional (incriminarea calomniei; catalogarea organizaţiilor neguvernamentale nerezidente drept agenţi străini; amenzi excesive celor implicaţi în orice formă de protest; blocarea website-urilor celor potrivnici autorităţilor)”, a mai declarat coraportorul român.

APCE a adoptat, marţi, o rezoluţie privind îndeplinirea de către Rusia a obligaţiilor şi angajamentelor faţă de Consiliul Europei, în textul acesteia făcându-se apel la Moscova să continue negocierile bilaterale pentru returnarea bunurilor culturale confiscate de la ţări europene, inclusiv România.

Plenul Adunării a adoptat două dintre amendamentele propuse de către senatorul Viorel Badea la proiectul de rezoluţie al raportului.

Potrivit propunerilor înaintate de senatorul român, rezoluţia însuşită de membrii Adunării face apel la continuarea negocierilor bilaterale, în vederea identificării unei soluţii viabile menite să ducă la returnarea, prin negociere directă, a bunurilor culturale şi a altor proprietăţi către ţările vizate, inclusiv a Tezaurului României, temporar transferat la Moscova, în timpul Primului Război Mondial, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de senatorul Badea, membru al delegaţiei României la APCE.

„Rezultatul votului este o victorie pentru delegaţia României, în condiţiile în care plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a evidenţiat, pentru prima oară, în mod explicit, necesitatea ca Federaţia Rusă să soluţioneze cu celeritate toate aspectele referitoare la returnarea bunurilor, proprietăţilor şi valorilor culturale confiscate în mod abuziv de la statele membre, urmând ca, în conformitate cu cel de-al doilea amendament depus, în cazul în care nu îşi îndeplineşte pe deplin aceste obligaţii, Federaţia Rusă să rămână în continuare sub monitorizarea Consiliului Europei”, a argumentat Badea.

Senatorul român a mai spus că efectele concrete ale acestei rezoluţii constau în „ţinerea subiectului returnării Tezaurului pe agenda politică bilaterală şi pe agenda politică a Consiliului Europei”.

Parlamentarul român propusese, împreună cu alţi doi delegaţi ai României la APCE – Cezar Preda şi Tudor Panţîru – şi un amendament care făcea referire explicită că „restituirea ar trebui să înceapă cu cantitatea de aur a BNR care consistă în 93,4 tone în monede şi lingouri pentru care România a transmis şi în 2004 către Federaţia Rusă, pentru documentare, inventarii şi documente în acest sens”.

Acest amendament nu a fost însă adoptat, „deoarece avea un grad ridicat de individualitate”, după cum a explicat Badea.

DailyBusiness
Oferta momentului în România! iPhone cu 0 lei avans
Spynews
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Singurul cartier din București unde au locuit oameni în urmă cu mii de ani. Puțini știu unde se află
Capital.ro
Lege de la UE. România e obligată. Se aplică de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Adevarul
Suma uriașă cu care se vinde vila arhitectului care a coordonat construcția sediului Primăriei Capitalei
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ce tort au avut la nuntă Lora și Ionuț Ghenu. Cei doi au organizat un eveniment spectaculos / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu s-a sărutat cu altă femeie! Anda ce spune? Imaginile au fost filmate!
Evz.ro
Cel mai puternic drog pe care îl consumăm. Ne distruge lent, dar sigur
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
O tânără în vârstă de 27 de ani a murit la birou. Femeia a leșinat o dată, însă ar fi fost ignorată de superiori. Care este cauza decesului
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
StirileBZI
Vor fi verificate aproape 4,6 milioane de pensii! Cine trebuie să dea banii înapoi
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Scandal în căminele studențești din Regie: o studentă mușcată de ploșnițe atrage atenția asupra problemelor de cazare
MediaFlux
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Delicii exotice dintr-o livadă din Buzău