VOUCHERE de la primărie. Se dau sume importante imediat după Paşte. Care sunt condiţiile

Înscrierile unităţilor comerciale interesate să participe la "Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare" încep pe 3 mai, informează joi Primăria Municipiului Bucureşti.
Iulian Tudor
25 apr. 2019, 09:16
VOUCHERE de la primărie. Se dau sume importante imediat după Paşte. Care sunt condiţiile

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, în perioada 3 – 16 mai, comercianţii eligibili, interesaţi să accepte la plată eco-voucherele emise de Primăria Capitalei, se pot înscrie în acest program, scrie agerpres.ro.

„Urmare contractului de prestări servicii încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, UP România SRL va derula serviciile de selecţie a unităţilor comerciale participante la program, respectiv: organizarea sesiunii de înscriere a unităţilor comerciale, verificarea documentaţiilor de înscriere depuse şi validarea acestora, cu respectarea prevederilor din Regulamentul Programului, şi încheierea contractelor între acestea”, se arată în comunicat.

Citeşte şi Primăria Capitalei, despre impozitarea voucherelor pentru biciclete: S-au făcut toate demersurile pentru a acoperi plata

UP România este, totodată, emitent de eco-vouchere, calitate în baza căreia realizează serviciile de tipărire, distribuţie şi decontare a contravalorii eco-voucherelor, precizează PMB.

Comercianţii eligibili care doresc să devină parteneri în program trebuie să depună dosarul cu documentele solicitate pentru înscriere în zilele lucrătoare din perioada 3 – 16 mai, între orele 9,00 – 17,00, la sediul operatorului economic UP România SRL (şoseaua Dudeşti – Pantelimon, nr. 42, sector 3, Bucureşti, cod poştal 033094). Dosarul de înscriere poate fi transmis şi prin servicii poştale cu confirmare de primire/ curierat pe aceeaşi adresă a operatorului economic, cu respectarea perioadei de înscriere.

Conform Regulamentului Programului, este eligibilă unitatea comercială care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate: este operator economic cu personalitate juridică română şi desfăşoară activităţi comerciale pe teritoriul municipiului Bucureşti; are ca obiect de activitate comercializarea de autoturisme, conform CAEN rev. 2, cod 4511 şi/ sau comercializarea de produse aprobate prin Program conform Anexei nr. 1 la Regulament; are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale, conform prevederilor legale în vigoare; nu se află în stare de insolvenţă sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operaţională, administrare specială, nu are suspendate ori restricţionate activităţile economice, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară; nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară şi penală.

Pe lista produselor eligibile în program sunt menţionate autovehicule noi – orice autoturism, care nu a fost înmatriculat niciodată, echipat cu motor cu ardere internă pe benzină, care se înscrie în norma de poluare Euro 6 sau superioară. Totodată, lista cuprinde alte mijloace de locomoţie „prietenoase cu mediul”, non diesel, hibrid sau electrice: autoturism electric, autoturism hibrid, non diesel: scuter, moped, triciclu cu motor, motocicletă, roadster cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii), hibride: moped, scuter cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii), electrice: bicicletă electrică, trotinetă electrică, tricicletă electrică, scuter electric, moped electric, triciclu cu motor electric cu accesorii aferente produselor (se acceptă numai un produs din fiecare categorie de accesorii).

Pe lista produselor eligibile se află şi electrocasnice – aparate electrice de uz casnic de clasă energetică A++ sau superioară, din această categorie făcând parte: aparate frigorifice (combine frigorifice, frigidere, lăzi frigorifice), maşini de spălat rufe, uscătoare de rufe, maşini de spălat vase, aparate de aer condiţionat, aspiratoare, plită electrică/ cuptor electric, precum şi electronice: televizoare, DVD player, Blu-Ray player, staţii de lucru (calculatoare) cu/ fără sistem de operare preinstalat cu/ fără accesorii de bază (tastatură, mouse), monitoare staţii de lucru, staţii de lucru mobile (laptop) cu/ fără sistem de operare preinstalat, tablete, imprimante laser, imprimante inkjet.

Validarea unităţilor comerciale participante la Program se face de către UP Romania SRL în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii perioadei de depunere a dosarului de înscriere, în urma verificării existenţei documentelor ce trebuie depuse şi îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, precizează comunicatul. După verificarea conformităţii documentelor şi a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, UP Romania SRL va încheia contracte/ protocoale de colaborare cu fiecare unitate comercială validată în program.

Detalii suplimentare pot fi accesate de comercianţii interesaţi pe www.pmb.ro, în secţiunea dedicată Programului.

Spynews
Văduva lui Costel Corduneanu face lumină la aproape cinci luni de la moartea lui! Grațiela demontează zvonurile conform cărora ar fi fost ajutată financiar
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-ți iasă așa cum îl făcea bunica. Rețeta originală, de pe vremuri. E bun de te lingi pe degete
Capital.ro
Doliu infinit! A murit marea stea a muzicii. Celine Dion a împietrit
Playtech.ro
Când trecem la ora de iarnă în 2024. Data în care noaptea devine mai lungă
DailyBusiness
Se lansează o nouă monedă în România. se întâmplă chiar luni, 9 septembrie
Adevarul
Serialul „Rise of Raven” despre Ioan de Hunedoara, lansat de maghiari. A fost numit „Game of Thrones” al Ungariei
Spynews
Mădălina de la Insula iubirii este însărcinată? Cum a răspuns ispita atunci când a fost întrebată dacă urmează să-l facă pe Dani tată
Spynews
Ronald Gavril, urare pentru Anamaria Prodan, de ziua ei de nume: „Îngerii să-ți călăuzească pașii”. Cei doi radiază de fericire
Evz.ro
Cât de mult se răcește vremea. Informații de ultima oră de la ANM
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Aceștia sunt pensionarii cărora li se DUBLEAZĂ pensiile după recalculare. Primesc de două ori mai mulți bani!
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox la data de 9 septembrie 2024: Ce trebuie să facă credincioșii în această zi?
Capital.ro
Accident rutier! În ce stare este acum Mircea Badea. Anunţul lui Carmen Brumă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie
substantial.ro
Incendiu devastator în Maramureș: sute de hectare afectate și intervenție de proporții
MediaFlux
DONALD TRUMP a prezentat planul de pace pentru UCRAINA. Unde va suna fostul președinte
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...