SUA, Rusia şi China sunt de acord asupra retragerii trupelor din Afganistan

SUA sunt de acord cu Rusia și China asupra unui punct-cheie în negocierile de pace în Afganistan, şi anume retragerea trupelor străine din această ţară. Emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, s-a întâlnit cu emisari chinezi şi ruşi la Moscova, într-o încercare de a ajunge la un cosens în vederea încetării acestui război, cel mai îndelungat din istoria americană, relatează AFP, preluată de News.ro.
Romania TV
27 apr. 2019, 08:15
SUA, Rusia şi China sunt de acord asupra retragerii trupelor din Afganistan

Cele trei mari puteri, adesea în dezacord în mari dosare internaţionale, îndeamnă, într-un comunicat comun, la un proces de pace ”inclusiv şi realizat de afgani”.

”Cele trei părţi îndeamnă la o retragere organizată şi reponsabilă a trupelor străine din Afganistan”, se arată într-un comunicat al diplomaţiei americane.

Tot potrivit Washingtonului, talibanii ”s-au angajat” să lupte împotriva organizaţiei Statul Islamic (SI) şi să-şi întrerupă legăturile cu Al-Qaida.

Statele Unite au lansat anul trecut negocieri cu aceşti rebeli islamişti, care refuză să discute cu Guvernul afgan, pe care-l consideră o ”marionetă” controlată de americani.

Talibanii au promis ”să se asigure că zonele aflate sub controlul lor nu vor fi folosite în ameninţarea altor ţări”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat american, care-i îndeamnă pe insurgenţii islamişti să împiedice ”orice finanţare, recrutare sau antrenament de terorişti”.

Rusia şi China urmăresc îndeaproape situaţia în Afganistan.

Aproximativ 14.000 de militari sovietici au fost ucişi din 1979 în 1989 în această ţară, într-un război împotriva unor mujahedini susţinuţi de către Statele Unite.

China şi-a crescut angajamentul militar şi economic în Afganistan, îngrijorată de faptul că unii combatanţi s-ar putea duce în regiunea Xinjiang (nord-vest), cu populaţie majoritar musulmană, în care, în trecut, au avut loc atentate sângeroase.

DailyBusiness
România, foarte aproape de Schengen. Predoiu: „Va fi o decizie politică!”
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Peștera din România, puțin cunoscută, în care se țin concerte de muzică clasică. Aici are loc un fenomen foarte rar
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Proprietarii de mașini trebuie să plătească până luni, 30 septembrie
Playtech.ro
Doamne cât de frumoasă era Adriana Iliescu în tinerețe. Cea mai bătrână mamă din România era superbă
DailyBusiness
De la 1 octombrie, ratele cresc iar! Românii vor scoate din nou bani de la saltea
Adevarul
Cât a ajuns să coste un apartament în cea mai mare comună a țării. Cu același preț s-ar putea lua mai multe locuințe în Spania sau Anglia
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
DrugTest. Medicamentele de pe „lista neagră". Semnul inscripționat pe ambalaj, special pentru șoferi
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv. Câți ani de închisoare îl așteaptă
Cancan.ro
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână după înmormântare
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore la școala de șoferi
StirileBZI
Nu ai voie să înregistrezi cu telefonul! Este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea 2 ani!
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese pe zi
substantial.ro
BEC clarifică: Klaus Iohannis nu poate candida ca independent pe listele PNL
MediaFlux
S-A AFLAT cine VA FI PREȘEDINTELE ROMÂNIEI! Răsturnare COMPLETĂ de SITUAȚIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Studenţii cresc cu 20% cererea pe piaţa închirierilor de locuinţe şi trag în sus chiriile apartamentelor vechi