”IKEA a primit trei rapoarte de incidente în care partea pliabilă a mesei de înfăşat/ comodei SUNDVIK s-a slăbit, iar copiii au căzut de pe masă”, se arată în comunicatul citat de news.ro.
În cazul acestor incidente, piesele de siguranţă nu au fost utilizate conform instrucţiunilor, potrivit companiei.
“Produsele sigure sunt întotdeauna o prioritate IKEA şi regretăm să auzim despre aceste incidente, dar ne bucurăm, din ceea ce ştim noi, că toţi copiii sunt bine. IKEA a luat măsuri de precauţie şi va îmbunătăţi în continuare comunicarea despre produse”, a spus un manager IKEA, Emelie Knoester.
IKEA ar fi observat că utilizatorii tind să utilizeze produsul ca pe o masă de înfăşare pliabilă, zilnic şi să nu utilizeze accesoriile de siguranţă, conform instrucţiunilor.
”Scopul acesteia este de a fi folosită pentru schimbarea scutecelor celor mici. Al doilea rol este de mobilier pentru depozitare”, se arată în comunicat.
Ca măsură de precauţie, IKEA anunţă rechemarea acesteia pentru reparaţii.
”Toţi clienţii care au masa de înfăşat/comoda SUNDVIK şi care au rătăcit sau au pierdut piesele de siguranţă sunt rugaţi să contacteze IKEA pentru a primi gratuit altele noi. Clienţii nu vor trebui să prezinte vreo dovadă pentru achiziţionare, cum ar fi bonul fiscal”, se arată în comunicat.
IKEA consideră că produsul este sigur atunci când este utilizat conform scopului şi instrucţiunilor furnizate.