Tăriceanu, despre ziarişti: Sunteţi enervanţi, agasanţi, dar sunteţi ultima redută a democraţiei

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Zilei mondiale a libertăţii presei, în care afirmă că ziariştii sunt ”frumoşii nebuni” ai societăţii, iar democraţia se sprijină, necondiţionat, pe vorbele şi scrierile lor.

„Un reputat jurnalist american scria cu ani în urmă că dacă dintr-o clădire în flăcări ies ţipând de spaimă mii de inşi, iar alţi câţiva încearcă să intre, aceştia din urmă sunt precis ziariştii. Concluzia e că sunteţi niţel nebuni, dar democraţia se sprijină, necondiţionat, pe vorbele şi scrierile voastre. Sunteţi frumoşii nebuni ai societăţii şi lumea ar fi de neimaginat fără voi. Bine au spus că e mai uşor fără guvern decât fără presă şi vă confirmă asta un fost şef de guvern. Unul care vă poate oricând trage la răspundere pentru părul alb din dotare. Noi, românii, am avut, până la căderea comunismului, o relaţie foarte specială cu presa, după cum ne amintim. Am avut gazetele partizane şi certăreţe, intens satirizate de nenea Iancu. Am avut mari ziarişti întemniţaţi în puşcăriile carliste ori comuniste pentru delict de opinie. Am avut, până târziu, la sate şi prin mahalalele oraşelor bătrânul difuzor monocanal conectat la staţia comună de radioficare, am avut ‘tranzistoarele’ japoneze ori nemţeşti care ajungeau pe sub mână la noi, pe când alţii ajungeau pe Lună. Am avut televizoarele alb-negru care ne scoteau sufletul alergând după lămpi de schimb, am avut antenele pentru bulgari, sârbi sau unguri, care lichidaseră stocurile ligheanelor de aluminiu din comerţ”, spune Tăriceanu.

El adăugă că, pe vremea lui „Nea Nicu”, românii au dezvoltat o tehnică unică de a citi ziarele şi revistele, de la coadă la cap, pentru că primele pagini erau mereu dedicate partidului şi ”măreţului cârmaci”, şi urmăreau presa pe furiş, cu urechea lipită de difuzor, referindu-se la Europa Liberă, Vocea Americii sau BBC.

„Nu e de mirare că, în compensaţie, după căderea comunismului, timp de câţiva ani buni, România a fost ţara cu cel mai mare consum de presă probabil din întreaga lume. Din păcate, azi, de ziua voastră, dragi ziarişti, constatăm contrariul: am ajuns ţara din care ziarele aproape au dispărut, avem o stranie inflaţie de televiziuni de ştiri, nu mai există săptămânale generaliste, în schimb şi-au descoperit vocaţie de jurnalişti cetăţeni specializaţi mai degrabă în trageri de noapte, filaj şi operaţiuni sub acoperire. Pe la începutul secolului 16, Papa dispusese ca toate textele de presă să fie supuse controlului bisericii înaintea publicării, una dintre primele manifestări ale cenzurii. Cinci sute de ani mai târziu, am uneori neplăcutul sentiment că metoda se mai păstrează, ici-colo. O ţară cu o presă slăbită e o ţară vulnerabilă, iar acest lucru e mai grav decât căderea bursei sau o epidemie. Iar dacă presa românească e momentan slăbită, nu e pentru că s-a nimerit, ci pentru că s-a dorit”, mai afirmă liderul ALDE.

Alte articole

Serghei Lavrov lansează un nou atac la adresa SUA şi Occidentului, de la tribuna ONU: „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât celelalte”

Orientul Mijlociu se află în pragul unui „conflict regional generalizat”, avertisment ONU

Acesta aminteşte că după izbucnirea crizei economice mondiale, statele democrate au alocat ajutoare financiare consistente trusturilor de presă care au avut de suferit, pentru a le ajuta să supravieţuiască, iar la noi, din nefericire, nu s-a întâmplat nimic similar.

„Nu există trust românesc de presă care să se fi extins în afara ţării, cum se întâmplă în alte state foste comuniste, precum Polonia sau Cehia; de fapt, abia dacă mai există trusturi româneşti în interiorul ţării noastre. De câte ori se stinge un organ de presă, memoria internetului devine şi ea mai săracă, iar faptele trecutului se estompează şi ele, în mare măsură. E trist, e regretabil, e nedrept. Va trebui ca, dincolo de vorbe frumoase, să ne gândim curând la modalităţi concrete prin care să sprijinim mass-media şi să îi redăm forţa de odinioară. Nu de alta, dar nu aş vrea să ajungem cândva să ne fixăm iar antenele pe bulgari sau sârbi şi radiourile pe posturi străine, ca să putem avea parte de informaţii cât de cât corecte şi oneste. Daţi-mi voie să vă urez în final un sincer ‘La mulţi ani!’ de ziua voastră şi să vă rog să rămâneţi mereu frumoşii nebuni ai societăţii. Sunteţi enervanţi, sunteţi agasanţi, dar sunteţi ultima redută a democraţiei, sunteţi de neînlocuit şi avem mare nevoie de voi”, arată Călin Popescu-Tăriceanu. 

Ziua mondială a libertăţii presei reprezintă un prilej de a sărbători principiile fundamentale ale libertăţii presei, de a evalua situaţia libertăţii presei în lume, de a apăra mass-media de atacurile asupra independenţei sale şi de a aduce un omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării profesie, potrivit www.un.org.

Aflată la cea de-a 26-a ediţie, Ziua mondială a libertăţii presei este organizată de iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) împreună cu Comisia Uniunii Africane şi guvernul Republicii Federale Democratice din Etiopia. Evenimentul principal se desfăşoară la Addis Abeba, în perioada 1-3 mai la sediul Uniunii Africane.

Tema din acest an este „Mass-media pentru democraţie: jurnalism şi alegeri într-o perioadă de dezinformare” şi se axează pe provocările actuale cu care se confruntă mass-media în zilele electorale, precum şi pe rolul jurnalismului în procesele de pace şi reconciliere.

În fiecare an, cu prilejul sărbătoririi Zilei mondiale a libertăţii presei are loc decernarea Premiului Mondial pentru Libertatea Presei UNESCO / Guillermo Cano. În 2019, festivităţile sunt organizate la Addis Abeba.

Jurnaliştii Kyaw Soe Oo şi Wa Lone (Myanmar) împart Premiul pentru libertatea presei UNESCO / Guillermo Cano în 2019. În prezent condamnaţi la şapte ani de închisoare, în momentul arestării lor la Yangon, la 12 decembrie 2017, aceştia lucrau pentru agenţia de ştiri Reuters, informând despre presupusele încălcări ale drepturilor omului în statul Myanmar, potrivit en.unesco.org.

Premiul, în valoare de 25.000 de dolari, este decernat în fiecare an, din 1997, unei persoane, organizaţii sau instituţii ce se remarcă prin contribuţia esenţială la apărarea sau promovarea libertăţii presei, oriunde în lume. Premiul este finanţat de Fundaţia Guillermo Cano Isaza (Columbia), Fundaţia Helsingin Sanomat (Finlanda) şi The Namibia Media Trust. Premiul poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano, asasinat în 1987, pentru că a denunţat activităţile traficanţilor de droguri din ţara sa. Juriul internaţional este alcătuit din 14 jurnalişti profesionişti şi directori de publicaţii din toată lumea.

Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiunii a Conferinţei Generale a UNESCO în 1991. ONU a declarat ziua de 3 mai – Ziua mondială a libertăţii presei – pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Orice om are dreptul la libertatea exprimării opiniilor; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat” dar şi ca un răspuns la o chemare a jurnaliştilor africani, care, în 1991, a produs Declaraţia Windhoek privind pluralismul şi independenţa mijloacelor de informare în masă.