Traian Băsescu, declaraţii DURE: „PMP nu va fi de acord cu transformarea UE într-o uriaşă moschee” Propuneri RADICALE

Traian Băsescu, candidat la alegerile europarlamentare din partea Partidului Mişcarea Populară, a declartat că formaţiunea sa nu va fi de acord cu transformarea Uniunii Europene într-o uriaşă moschee. Fostul preşesdinte al României consideră că migranţii care vin în UE trebuie să se comporte civilizat.
Filip Stan
04 mai 2019, 14:17
Traian Băsescu, declaraţii DURE:

Traian Băsescu propune elaborarea unui regulament cu privire la statutul migranţilor, iar cei care nu respectă regulile să fie expulzaţi, dar şi înfiinţarea Poliţiei de Frontieră Europene, care să fie capabilă să prevină forţarea ilegală a frontierelor.

„Uniunea Europeană are problemele ei interne, care sunt prezentate în program şi cu soluţiile pe care noi le vedem. Spre exemplu, avem o populaţie europeană nemulţumită de situaţia cu migraţia. Aşa cum scriem şi în program, Partidul Mişcarea Populară nu va fi de acord cu transformarea Uniunii Europene într-o uriaşă moschee. Să vină să vadă cum se trăieşte la noi, împreună cu turci cu tătari şi să accepte, cei care vin buluc în Europa, din ţări de cult islamic, să accepte comportamentul civilizat”, a declarat Traian Băsescu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

„Propunerea noastră este aici să se elaboreze un regulament cu privire la statutul migranţilor, care să fie aprobat în Parlamentul European, regulament care să oblige la integrare socială prin găsirea unui loc de muncă sau să se afle într-o situaţie de studii pentru locuri de muncă, respect pentru tradiţiile şi cultura europeană şi integrare în cultura europeană. Aceste pretenţii le putem avea pentru că nu noi i-am adus cu forţa, au optat ei să vină în Europa”, a mai spus Traian Băsescu.

Fostul preşedinte al României crede că Europa nu poate fi distrusă de sloganul „politically correct”: „Europa nu poate fi distrusă de sloganul laş politically correct, sub care se ascund politicienii la vârf şi spun politic este corect să îi lăsăm să facă ce vor, politic este corect să nu îi blamăm pentru viol, politic este corect să nu îi blamăm că fură, şterpelesc şi aşa mai departe. Ori lucrurile trebuie spuse cinstit pentru că ajuns la un nivel la care nu mai este acceptabil să te ascunzi sub sloganul politically correct. Noi criticăm în programul nostru această abordare, vorbim despre crearea acelui regulament care să observe integrarea în câmpul muncii, integrarea în societate, respect pentru valorile creştine, respect pentru valorile europene”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Copiii luminii. Destinul special al celor născuți în Noaptea de Înviere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI