Creditele ieftine pentru locuinţe ar putea dispărea, având în vedere că până acum nu există semnale clare că programul Prima Casă ar primi noi fonduri în 2013.
În cadrul programului Prima Casă 4 unele bănci şi-au terminat deja plafonul şi au primit fonduri suplimentare, iar cele care mai au puţine fonduri au început să fie mult mai selective în privinţa clienţilor.
Există însă discuţii ca în cazul în care fondurile pe anul acesta nu vor fi terminate, să existe posibilitatea să fie accesate în 2013.
Programul Prima Casă a început în 2009, iar până acum au fost acordate 72.500 de credite.