Protezarea de genunchi personalizată „este cea mai modernă metodă de tratare a afecțiunilor ortopedice. Oamenii sunt diferiți și atunci trebuie găsite metode personalizate de tratament. E ca și cum un croitor ar face un costum pe talia ta”, a declarat conf. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.
Spitalul Universitar de Urgență București este primul centru din România şi printre primele două centre din Europa care au fost acreditate pentru acest tip de procedură.
„Procesul a durat câteva luni bune pentru că s-au făcut o serie de investigaţii, de calibrări ale aparatelor astfel încât să se standardizeze SUUB, ca un centru care poate să pună acest tip de implant. Înainte de realizarea intervenţiei trebuie făcuta o rezonanţă magnetică a genunchiului într-un anumit tipar. Apoi se realizează radiografii într-o anumită formă, care este agreată de fabrica producătoare de proteze. După ce se standardizează aceste aparate şi protocoale de examinare preoperatorie, practic fabrica producătoare de implant trebuie să-l omologheze. După toate aceste etape, începe opera de confecţionare a protezei standardizată. Proteza vine deja prestabilită ca dimensiune, design şi formă, inclusiv ca instrumentar pentru implantarea ei. Un astfel de implant generează un nou concept, o nouă formă de arthroplastie „, a explicat conf. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.
În urmă cu 20 de ani pacienta a suferit o leziune la piciorul stâng, provocată de o cazătură puternică pe scări: „acum vreo 20 de ani am căzut pe scările blocului, s-a umflat piciorul, am mers la medic, am urmat un tratament și câțiva ani de zile nu am mai avut probleme. Însă în urmă cu 3 ani de zile a început să mă doară piciorul stâng. Mergând la medic și făcând niște investigații a reieșit că la piciorul stâng am ligamentul rupt și nu mai am cartilagiu. Am fost trimisă de medicii din Craiova la București unde a trebuit să mi se facă un RMN, radiografii, iar în cele din urmă rezultatele au arătat că-mi trebuie neapărat proteză”.
Spre deosebire de protezarea de tip clasic, protezarea de genunchi personalizată oferă un timp operator mai scurt, riscul apariţiei complicaţiilor este mai scăzut şi de asemenea comportamentul postoperator conferă o mobilitate mai mare a protezei.
Din echipa chirurgicală condusă de conf. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalul Universitar de Urgență București, au făcut parte: dr. Dan Popescu, medic specialist ortopedie-traumatologie, dr. Razvan Ene, medic specialist ortopedie-traumatologie, dr. Corina Bădiceanu, medic specialist ortopedie-traumatologie şi dr. Angelica Bratu, anestezist.