Schimbare importantă în lege! Ce categorie de angajaţi va putea munci mai puțin, pentru același salariu

Veşti bune pentru o importantă categorie de angajaţi. Aceşti vor putea munci mai puţin, pentru acelaşi salariu. Această modificare a legii ar urma să se aplice indiferent de limitele bugetare aprobate.
Romania TV
07 mai 2019, 14:01
Schimbare importantă în lege! Ce categorie de angajaţi va putea munci mai puțin, pentru același salariu

O nouă schimbare în legea educației naționale le-ar putea permite profesorilor sau învățătorilor cu o vechime de peste 25 de ani să își reducă norma didactică, fără diminuarea salariului.

Mai exact, Senatul a adoptat luni un proiect legislativ ce prevede ca profesorii sau învăţătorii care au o vechime în domeniu de peste 25 de ani să își poată reduce cu două ore pe săptămână norma didactică fără diminuarea salariului.

Veste bună pentru profesori! Ministrul Educaţiei anunţă că îşi vor primi banii obţinuţi în instanţă înainte de sărbători 

Această modificare a legii educației naționale ar urma să se aplice indiferent de limitele bugetare aprobate.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, printre care şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi fostul ministru Liviu Pop.

Salarii cu 50% mărite pentru aceşti profesori

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, înainte de Paşte, că profesorii care au obţinut majorările salariale în urma unor decizii judecătoreşti definitive urmează să îşi primească banii înainte de sărbători, precizând că suma trasmisă inspectoratelor este una „impresionantă”, de 700 de milioane lei.

Notele şi absenţele tuturor elevilor, înregistrate într-un catalog şcolar online. Părinţii vor avea acces în permanenţă

„Mă bucur că pot să fac acest anunţ, este vorba de Legea 221, care majora salariile profesorilor cu 50% şi care a fost aprobată de Parlament în 2008, termenele ei de aplicare au tot fost prorogate. În această perioadă, judecata dreaptă a justiţiei a dat câştig de cauză cadrelor didactice, ca urmare, acum am transmis spre inspectorate o sumă impresionantă într-adevăr, 700 de milioane de lei, care reprezintă datoriile Ministerului, ale statului, devenite obligatorii, în urma hotărârilor judecătoreşti rămase definitve”, a declarat Ecaterina Andronescu, potrivit Mediafax.

Potrivit ministrului Educaţiei, banii sunt deja la inspectorate pentru a fi trimişi profesorilor până de sărbători.

„Nu văd nicio problemă ca inspectoratele să nu le vireze în conturile şcolilor şi, ca urmare, pe cardurile profesorilor. (…) Nu pot da cifre ( în legătură cu suma pe care o vor primi – n.r.), sunt cazuri destul de diferite, unii au dat au dat în judecată mai târziu, au alte sume. Sunt dobânzile la sumele care nu s-au agitat la timp, n-aş vrea să arunc o sumă şi să se gândească toată lumea la suma aceea şi sigur sumele sunt foarte diferite, pentru că situaţiile sunt diferite, dar faptul că se achită toate datoriile pe care statul le avea mi se pare că este absolut extraordinar”, a mai spus Andronescu.

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
România plânge și acum! A fost cea mai elegantă doamnă a muzicii românești. A murit prea devreme
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Trei zodii care vor avea o perioadă foarte bună. Surprize mari în ultima săptămână din septembrie
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Permis de conducere reînnoit din 2 în 2 ani. Legea nu-ți permite să conduci dacă nu faci testele
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Rusia își propune să crească exporturile agricole cu 50% până în 2030
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore