BREXIT 2019, răsturnare de situaţie. Mare Britanie anunţă data alegerilor europarlamentare

BREXIT 2019. Guvernul de la Londra a decis marți participarea la scrutinul pentru desemnarea membrilor Parlamentului European, alegerile urmând să fie organizat în Marea Britanie pe data de 23 mai.
Romania TV
07 mai 2019, 15:45
BREXIT 2019, răsturnare de situaţie. Mare Britanie anunţă data alegerilor europarlamentare

BREXIT 2019.  „Alegerile Parlamentului European se vor desfăşura în Marea Britanie pe 23 mai, în contextul în care Guvernul a stabilit că nu există suficient timp pentru finalizarea procedurii de ratificare a Acordului Brexit până la acea dată”, a declarat David Lidington, şeful Cancelariei premierului Theresa May.

David Lidington a precizat că Guvernul Theresa May a fixat obiectivul de a obţine aprobarea Acordului Brexit de către Camera Comunelor până pe 2 iulie.

BREXIT 2019.  Premierul Marii Britanii, Theresa May, a purtat discuţii secrete privind posibilitatea organizării unui nou referendum pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană, în contextul impasului privind aprobarea Acordului Brexit, au afirmat luni surse politice de la Londra citate de cotidianul The Telegraph.

Theresa May, liderul Partidului Conservator (centru-dreapta), pregăteşte „scenariile” pentru situaţia în care Guvernul nu va putea evita convocarea de către Parlament a unui nou referendum. John McDonnell, un lider al Partidului Laburist (centru-stânga, opoziţie), a argumentat că este „foarte posibil” ca aprobarea Acordului Brexit în Camera Comunelor să fie condiţionată de organizarea unui nou plebiscit pe tema acestuia.

BREXIT 2019.  „Conservatorii ar trebui să admită că, dacă va fi aprobat un acord, probabil un număr mare de parlamentari vor cere un nou vot public”, a subliniat McDonnell. Theresa May negociază cu opoziţia laburistă pentru a obţine susţinerea necesară aprobării Acordului Brexit în Camera Comunelor, potrivit Mediafax.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. În cazul în care Marea Britanie nu decide ieşirea din UE până la alegerile europarlamentare programate în mai, va trebui să participe la scrutin.

BREXIT 2019.  Liderii Uniunii Europene au semnalat că Marea Britanie va fi exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit şi refuză participarea la scrutinul europarlamentar.

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...