Cei patru poliţişti mergeau spre IPJ Suceava, la o şedinţă. Deodată s-au trezit loviţi şi aruncaţi în şanţ.
„Conducătoarea auto a ieşit de pe drumul judeţean cu intenţia de a vira la stânga. Din cauză că nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate de trecere maşinii poliţiei, a intrat în coliziune cu aceasta”, a spus poliţistul Mihai Gabinat.
„Am auzit o bufnitură şi am văzut ambele maşini în intersecţie”, a relatat un martor ocular la primejdia de moarte prin care au trecut reprezentanţii legii
Şoferiţa care a provocat accidentul spune că pur şi simplu nu a văzut maşina de poliţie. Ambele autoturisme au fost serios avariate. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a petrecut accidentul în care au fost implicaţi.