Spectatorii pot îmbina acum plăcutul cu ceva util în materie de tehnici de relaxare. Ingeniosul întreprinzător din Londra, Asher Charman, s-a gândit să înlocuiască clasicele scaune de cinematograf cu 15 piscine gonflabile, „Hot Tube Cinema”, pline cu apă caldă, unde spectatorii „îşi iau locurile”.
Cinematograful în aer liber este cocoţat pe acoperişul unei construcţii înalte, aşa încât spectatorii pot admira şi panorama capitalei britanice.
„Cel mai bun lucru al cinematografului Hot Tube este acela că fiecare noapte are o vibraţie unică, iar împreună cu noii noştri spectatori, experimentăm noi căi de a ne bucura de asemenea experienţe”, spune, mândru, Charman, citat de Daily Mail.
Preţul unui bilet la cinematograful său variază între 25 şi 200 de lire sterline. Charman vrea să îşi extindă afacerea sa londoneză şi în Europa şi chiar în SUA.