Vladimir Putin, invitat la ceremonia de încoronare a împăratului Naruhito al Japoniei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, alături de şefi de stat şi de guvern din mai multe ţări, a fost invitat la ceremonia de încoronare a împăratului Naruhito al Japoniei, eveniment programat pentru luna octombrie, a anunţat vineri ambasada niponă la Moscova, informează agenţia de ştiri Tass.
Alina Costache
11 mai 2019, 07:21
Vladimir Putin, invitat la ceremonia de încoronare a împăratului Naruhito al Japoniei

„Japonia a trimis o invitaţie pentru ceremonia de întronare către preşedinte, în calitatea sa de lider al Federaţiei Ruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei nipone.

Potrivit oficialului japonez, invitaţiile sunt trimise şefilor de stat şi de guvern, dar fiecare ţară decide cine va participa la ceremonie.

Împăratul Akihito al Japoniei a abdicat la finalul lunii aprilie, după 30 de ani şi cinci luni pe tronul Crizantemei, iar locul său a fost luat de fiul său cel mare, prinţul moştenitor Naruhito.

Pe date de 22 octombrie, Naruhito îşi va proclama oficial ascensiunea la tronul Crizantemei, într-un eveniment la care vor participa 2.500 de persoane, urmată de o procesiune cu maşinile prin centrul oraşului Tokyo.

În vârstă de 59 de ani, Naruhito este al 126-lea împărat al Japoniei şi primul născut după cel de-Al Doilea Război Mondial. S-a căsătorit în 1993 cu Masako Owada, o femeie fără titlu nobiliar, iar, opt ani mai târziu, s-a născut unicul lor copil, prinţesa Aiko.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Minerva vine cu vești fantastice pentru zodii. Trei nativi termină săptămâna în forță
Capital.ro
Telefoanele mobile sunt interzise. S-a dat ordinul. Cei care le folosesc riscă închisoare
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
Românii care stau la curte pot primi amenzi de până la 100.000 de lei
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea mai bine plătită actriță
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
Legea se schimbă în toată România. Trebuie să ai vârsta minimă de 21 de ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
32% dintre ucraineni acceptă concesii teritoriale pentru încheierea războiului
MediaFlux
TRĂDARE în INSULA IUBIRII! S-a VĂZUT TOT la TV!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!