Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, că datele finale ale recensământului populaţiei ar putea fi publicate în a doua jumătate a anului viitor.
„Recensământul populaţiei a fost organizat într-un mod superficial de către Guvernul Boc, chiar dacă cei de la Statistică au făcut eforturi să fie completate acele formulare cât mai aproape de realitate. Ştiţi bine că sunt zone şi cartiere întregi care nu au fost recenzate (…) Sper ca în a doua jumătate a anului viitor să dăm comunicatul final cu rezultatele recensământului”, a declarat Duşa.
El a afirmat că Institutul Naţional de Statistică a prelucrat, până acum, 50 la sută din datele de la recensământ.
Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a avut loc în perioada 20-31 octombrie 2011.
Populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, fiind vorba despre cei care au reşedinţa obişnuită în România, a anunţat pe 20 august preşedintele INS, Vergil Voineagu, după ce rezultatele preliminare ale recensământului au fost validate.
Membrii Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor au aprobat o serie de materiale cu privire la desfăşurarea recensământului şi au validat rezultatele preliminare.
Potrivit rezultatelor preliminare ale recensământului, populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, acestea având reşedinţa obişnuită în România, a declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Vergil Voineagu a precizat că, până în prezent, au fost procesate 36.809.562 de formulare de recensământ, reprezentând aproximativ 48% din total.
Preşedintele INS a mai spus că între datele preliminare ale recensământului şi cele finale, care vor fi anunţate în al doilea semestru al anului 2012, „pot sau nu pot să apară diferenţe”. Voineagu a explicat că INS nu a reuşit recenzarea a 2,8% din populaţie, respectiv aproximativ un milion de persoane. El a precizat că în cazul acestor persoane se va încerca recuperarea datelor prin intermediul altor instituţii abilitate.