Un bărbat s-a prezentat duminică seara la sediul Poliţiei Năvodari, declarând faptul că a găsit o femeie decedată în autoturismul său.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au găsit o femeie de 28 de ani, decedată pe bancheta din spate.
„Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi văzut-o pe tânără în zona locului de serviciu, unde a stat toată ziua. Deoarece i s-a făcut milă de ea, în cursul serii, după ce a ajuns acasă, s-a întors la locul de muncă, de unde a luat-o cu maşina şi a dus-o în faţa blocului în care locuieşte, spunându-i că poate rămâne să doarmă în autoturism. A doua zi, bărbatul ar fi plecat la muncă şi i-ar fi spus ca atunci când pleacă să închidă uşa autoturismului”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Potrivit acestora, când s-a întors de la serviciu, în jurul orei 21.30, a găsit-o pe femeie moartă pe bancheta din spate.
Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzelor decesului.
Din primele cercetări, oamenii legii nu au găsit urme de violenţă pe trupul victimei.
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.