Georgiana Drăghici, fost consilier al Dacianei Sârbu, este acuzată de mărturie mincinoasă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participaţie improprie la abuz în serviciu, instigare la mărturie mincinoasă și instigare la favorizarea făptuitorului. Cristian Meleșteu, fost șef de direcție în Ministerul Tineretului și fost consilier PSD Argeș, este acuzat de abuz în serviciu.
„Decizie nedreaptă în mijlocul campaniei electorale. Asta i s-a întâmplat astăzi celei care, dacă nu era soția mea, nu ar fi avut niciodată un astfel de dosar. O victimă colaterală a unui demers din ce în ce mai agresiv de represiune și intimidare – un asalt profund nedemocratic, concertat și cu nimic altceva decât o miză electorală.
Un lucru e cert, nu ne vom lăsa linșați, nu ne vom lăsa călcați în picioare, nu ne vom lăsa puși la pământ. Dimpotrivă, avem dovada că TREBUIE să continuăm să facem binele care atât de tare îi deranjează…”, a scris Mircea Drăghici, pe Facebook.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au transmis, recent, că au extins urmărirea penală faţă de trezorierul PSD Mircea Drăghici pentru încă o infracţiune de delapidare. Drăghici ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux, cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.
Potrivit acestora, la data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul, iar la data de 18.07.2017, acesta ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului.
Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018.
DNA a anunţat, în 2 aprilie, că Mircea Drăghici, trezorierul PSD, este urmărit penal pentru delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.