Baia Publică Socială are la dispoziție 14 cabine individuale de duș, care sunt adaptate și pot fi utilizate inclusiv de persoanele cu dizabilități. Autorităţile estimează că de Baia Publică Socială vor beneficia 4.500 de persoane lunar.
Pentru Spălătoria Publică Socială dotată cu un număr de 20 de mașini de spălat și 20 de uscătoare, dintre care 5 mașini de spălat și 5 uscătoare destinate hăinuțelor pentru copii, se estimează un număr de 2.000 de beneficiari/ lună.
Beneficiarii programului provin din rândul persoanelor aflate deja în evidențele D.G.A.S.P.C. Sector 5 ca titulare ale unor drepturi la diverse beneficii și/ sau servicii sociale, precum și membrii familiei acestora, persoanelor care locuiesc în imobile care au fost debranșate de la rețeaua de furnizare a apei potabile, persoanelor singure/ familiile aflate în situații de necesitate ca urmare a calamităților naturale sau incendiilor care au afectat imobile situate pe raza Sectorului 5, persoanelor adulte fără adăpost care trăiesc pe raza Sectorului 5, dar nu beneficiază de serviciile oferite prin intermediul Locuinței Temporare pentru Persoanele Adulte fără Adăpost aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Sector 5, dar şi persoanelor aflate în situații de dificultate, în care, la un moment dat, pe parcursul ciclului de viață, din cauze socio-economice, de sănătate și/ sau care rezultă din mediul social de viață dezavantajat, și-au pierdut sau limitat propriile capacități de asigurare a igienei personale, cu condiția de a achita tariful social stabilit pentru acordarea serviciilor.
„Fie că vorbim despre centrul de zi destinat copiilor cu dizabilități, de cantina socială, Clubul Seniorilor sau de baia și spălătoria socială, toate aceste servicii integrate, prestate la înalte standarde de calitate, vin să sprijine comunitatea locală, reprezentând modele de bune practici cu care ne mândrim atât la nivel național, cât și la nivel european”, a declarat Daniel Florea, primarul Sectorului 5.