PROGNOZA METEO. Vremea se încălzeşte în toată ţara, dar nu scăpăm de ploi. Cum va fi vremea în weekend

PROGNOZA METEO. La sfârşit de săptămână, vremea se va încălzi faţă de intervalul anterior. Cu toate acestea, vor mai fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi şi căderi de grindină. Temperaturile maxime vor ajunge până la 28 de grade. Vremea dă semne de revenire şi la Bucureşti. Vineri după-amiază şi noaptea mai sunt posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade.
Romania TV
16 mai 2019, 13:27
PROGNOZA METEO. Vremea se încălzeşte în toată ţara, dar nu scăpăm de ploi. Cum va fi vremea în weekend

PROGNOZA METEO. La noapte, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, rafale de vant ale vântului și posibil căderi de grindină, local în sudul țării și în zona de munte, îndeosebi a Carpaților Meridionali, iar pe spații mici și în restul teritoriului. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 15…25 l/mp și pe arii restrânse, 40…50 l/mp. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 și 15 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

BUCUREŞTI: Cerul va fi temporar noros, favorabil averselor, descărcărilor electrice și intensificărilor vântului, condiții în care cantitățile de apă pot atinge 15…20 l/mp. Temperatura minimă se va situa în jurul a 12 grade.

PROGNOZA METEO VINERI: Vremea se va încălzi față de intervalul anterior. În vest și in sud-vest cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu precădere în cursul zilei. În restul teritoriului, manifestări ale instabilității atmosferice se vor semnala local, mai ales după-amiaza și noaptea. Izolat vor fi căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte sau prin acumulare, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade în Dealurile de Vest și 28 de grade în regiunile estice, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei.

BUCUREŞTI. Vremea se va încălzi, devenind normală termic. Cerul va fi temporar noros și mai ales după-amiaza și noaptea se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade.

PROGNOZA METEO SAMBATA. Vremea va fi în general instabilă și se va răci față de ziua precedentă în jumătatea estica, unde înnorările vor fi accentuate și mai ales în cursul zilei se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În celelalte regiuni, valorile termice vor mai crește ușor față de intervalul anterior, cerul va fi variabil, fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat. Izolat vor fi condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte sau prin acumulare, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 și 16 grade.

BUCUREŞTI: Cerul va fi temporar noros și mai ales după-amiaza vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICA. Vremea se va încălzi ușor, devenind mai caldă decât în mod normal pentru această dată, dar se va menține în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor putea lua aspect de vijelie, din a doua parte a zilei local în jumătatea de est a țării și pe spații mai mici în restul zonelor, iar noaptea în special în sud-vest și în zona montană aferentă. Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat, se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și grindină. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 21 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 17 grade.

BUCUREŞTI: Vremea se va încălzi ușor, devenind caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice va fi în creștere. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade.

PROGNOZA METEO LUNI: Vremea va fi în în general instabilă și cu temperaturi ridicate decât cele specifice datei. În jumătatea vestică a țării, în zonele montane și submontane și cu o probabilitate mai mare ziua și în nord-est vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului asociate ploilor și izolat căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată vor fi posibile doar pe spații mici, cu precădere spre seară. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea sudică a Munteniei, iar cele minime se vor situa între 10 și 17 grade.

BUCUREŞTI: Vremea va continua să se încălzească ușor. Cerul va fi variabil, însă spre seară și în cursul nopții vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade.

PROGNOZA METEO. De marţi, vremea se va răci ușor urmând a se înregistra valori de temperatură în jurul celor specifice perioadei. Local și temporar, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Stațiunea perfectă pentru pensionari în august. E ferită de aglomerație, are ape termale, peisaje frumoase și foarte puțini români știu de ea
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat! Nici inelul amanetat
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără excepție
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Melania Trump va publica prima carte de memorii în această toamnă
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!