Dan Nicorescu şi-a cumpărat, recent, un bolid de lux în valoare de jumătate de milion de euro. Acesta însă nu a apucat să se bucure prea mult de bijuteria pe patru roţi deoarece mașina a avut de suferit, din cauza celui care trebuia să i-o livreze acasă. Într-o clipă de neatenţie, angajatul a zgâriat noul bolid al afaceristului. Uluit, milionarul şi-a pus mâna în cap şi nici măcar partenera sa nu a reuşit să-l liniştească.
Acesta nu este singurul caz în care un bolid de sute de mii de euro este distrus din cauza neatenției. Zilele trecute un alt Ferrari a rămas fără ușă, în Capitală, deoarece șoferul nu s-a asigurat când a vrut să coboare din bolid.