Klaus Iohannis, anunţ despre securitatea Mării Negre

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, miercuri, la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I’’, o alocuţiune în cadrul evenimentului de aniversare a 70 de ani de excelenţă în învăţământul politehnic militar. Preşedintele a afirmat că nu am nicio îndoială că, şi în viitor, Academia Tehnică va educa studenţi responsabili, competenţi, altruişti şi devotaţi, care să contribuie la formarea unui sistem naţional de securitate performant, capabil să-şi îndeplinească misiunile constituţionale de apărare a ţării, precum şi îndatoririle asumate de România faţă de aliaţii şi partenerii noştri, într-un context operaţional complex.
Romania TV
22 mai 2019, 09:01
Klaus Iohannis, anunţ despre securitatea Mării Negre

Preşedintele a spus, în discursul rostit la eveniment, că Academia Tehnică Militară înseamnă tradiţie, recunoaştere şi valoare ştiinţifică datorate generaţiilor de profesori şi studenţi care, prin abnegaţie şi profesionalism, au făcut ca această instituţie să devină un reper al întregului sistem universitar românesc, nu doar al celui militar.

„Prin seriozitate şi implicare, prin nivelul de top al pregătirii academice, aveţi o contribuţie semnificativă la buna cooperare interinstituţională a specialiştilor din toate structurile sistemului naţional de securitate”, a adăugat şeful statului.

Klaus Iohannis a precizat că ne aflăm într-un context geopolitic complex, dinamic, cu provocări şi ameninţări multiple şi impredictibile.

„Modificările radicale din ultimii ani ale mediului de securitate internaţional au reliefat importanţa strategică a asigurării stabilităţii spaţiului euroatlantic şi a regiunii Mării Negre, care pe noi ne interesează extrem de mult. În această regiune, România este un pilon solid şi un partener credibil în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene. Noua arhitectură a apărării impune asigurarea unor resurse umane foarte bine pregătite, cu o dotare modernă şi perfect interoperabile în sistemul de apărare colectivă aliat. Astfel, importanţa instituţiilor militare de învăţământ, a profesorilor şi cercetătorilor pentru nevoile operative ale Armatei României şi ale industriei naţionale de apărare creşte exponenţial, pentru că aici se pot dezvolta acele competenţe care să răspundă în mod adecvat cerinţelor de mâine”, a spus preşedintele Iohannis. 

„Anul acesta, Academiei Tehnice Militare i s-a conferit numele onorific de Ferdinand I, după numele primului rege al României Mari, un adevărat lider integrator, un simbol al unificării, dar şi al dezvoltării şi consolidării statului român modern. Este un motiv în plus de mândrie pentru toţi studenţii dumneavoastră, domnule rector. Sunt convins că voi, dragi studenţi, veţi deveni ofiţeri capabili să vă asumaţi rolul de conducător de activităţi tehnico-economice militare şi de lideri militari. Misiunea pe care o veţi avea, de a asigura operativitatea tehnicii de luptă şi a sistemelor din dotare pe teritoriul naţional şi în teatrele de operaţii, este una esenţială pentru Armata României”, a mai declarat preşedintele.

În semn de apreciere pentru importantele merite în activitatea de 70 de ani din domeniile învăţământului şi cercetării ştiinţifice universitare, şeful statului a decorat Drapelul de Luptă al Academiei Tehnice Militare Ferdinand I cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, de pace.

„Vă îndemn să vă continuaţi cu succes menirea de a forma buni profesionişti, printr-o pregătire tehnico-inginerească la cele mai înalte standarde de competitivitate, atât pentru mediul militar, cât şi pentru cel civil, în industria naţională de apărare. Nu am nici o îndoială că, şi în viitor, Academia Tehnică va educa studenţi responsabili, competenţi, altruişti şi devotaţi, care să contribuie la formarea unui sistem naţional de securitate performant, capabil să-şi îndeplinească misiunile constituţionale de apărare a ţării, precum şi îndatoririle asumate de România faţă de aliaţii şi partenerii noştri, într-un context operaţional complex. Vă felicit şi vă urez să rămâneţi un reper naţional al educaţiei militare şi al educaţiei morale!”, a încheiat preşedintele Iohannis.

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Ce a pățit un român care a traversat noaptea Bulgaria pentru a ajunge în vacanță în Turcia. Coșmar la ora 03.00: “Au ieșit două mașini, ne-au urmărit 10 km, ne depășeau și puneau frână bruscă”
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri din impozit
Playtech.ro
Cum îți dai seama dacă ai luat virusul West Nile după o înțepătură de țânțar
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Mărturii despre brigada rusă care a fost poreclită „Triunghiul Bermudelor”: „Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Noi detalii în ancheta crimei din Brăila! Dentista Marin Gavril ar fi fost ucisă pentru că nu i-a tratat suspectului măseaua care îl durea
Capital.ro
Anunț pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Toți vor fi verificați
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Două treimi din cetățenii UE îngrijorați de securitatea Uniunii Europene, relevă un sondaj
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!