Record pe piaţa imobiliară. 14.000 de locuinţe vor fi finalizate în 2019

Anul trecut a fost cel mai prolific an din istoria pieţei rezidenţiale din Bucureşti şi împrejumi, stabilindu-se un nou record de după Revoluţie, cu 11.272 de unităţi finalizate, iar acest an ar putea aduce un nou record, cu 14.000 de locuinţe care ar putea fi predate, potrivit unui raport întocmit de către compania de consultanţă imobiliară SVN România şi publicat joi.
Romania TV
23 mai 2019, 09:13
Record pe piaţa imobiliară. 14.000 de locuinţe vor fi finalizate în 2019

Peste 20.000 de locuinţe se află în acest moment în diferite etape de construcţie efectivă în Bucureşti şi localităţile limitrofe, acesta reprezentând un record absolut în istoria pieţei rezidenţiale locale post-Revoluţie, potrivit raportului de piaţă, scrie news.ro. Dintre acestea, aproximativ 14.000 de locuinţe ar putea fi predate în acest an, stabilindu-se astfel un nou record, după ce în 2018 au fost predate 11.272 de locuinţe, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică – cel mai prolific an din acest punct de vedere, în creştere cu aproximativ 18% faţă de 2017.

Citeşte şi Tranzacţiile imobiliare s-au apropiat, în România, de 1 miliard euro în 2018. Investitorii români, implicaţi în 25% dintre tranzacţii

„Epoca ‚Construieşte şi vei vinde’ s-a încheiat. Deşi nu întrevedem o criză de proporţii în viitorul apropiat, în absenţa unor factor macroeconomici cu puternic impact negativ, dezvoltatorii nu vor mai înregistra aceleaşi ritmuri rapide de vânzare, în special în timpul construcţiei. Temeinicia planurilor după care sunt dezvoltate proiectelor va fi decisivă, competiţia este mult mai acerbă şi există zone unde observăm o prefigurare a unei supraoferte”, a declarat directorul general al SVN România, Andrei Sârbu.

Tot în premieră în istoria modernă a pieţei rezidenţiale locale, locuinţele destinate clasei medii vor deţine în acest an ponderea majoritară a unităţilor care vor fi finalizate în Bucureşti şi împrejurimi, după zeci de ani în care locuinţele care ţinteau segmentul mass market au dominat piaţa, potrivit datelor SVN România.

„Astfel, 50,5% din oferta nouă care va fi pusă de dezvoltatori pe piaţă în acest an se plasează pe segmentul middle market. Aceste locuinţe beneficiază de regulă de un amplasament foarte bun, în apropierea marilor centre de afaceri şi în zone cu o infrastructură generală foarte bună, şi au suprafeţe mai mari comparativ cu cele ale locuinţelor finalizate înainte de 1990. Dezvoltarea economiei României înregistrată în ultimii ani s-a putut observa şi în majorarea ponderii segmentului middle market, care a crescut de peste patru ori de la revenirea pieţei rezidenţiale locale”, se arată în comunicat.

Segmentul middle market, ponderea majoritară

Locuinţele destinate segmetului mass market vor deţine în acest an aproximativ 48% din totalul celor programate spre livrare în Bucureşti şi împrejurimi. Aceste locuinţe sunt amplasate în marile cartiere sau în zonele mărginaşe oraşului şi au suprafeţe similare sau chiar mai mici comparativ cu ale locuinţelor similare finalizate înainte de 1990.

„Dezvoltarea clasei de mijloc este unul dintre cei mai pozitivi factori în evoluţia unei economii iar segmentul middle market urmează să deţină ponderea majoritară şi în 2020. Am asistat în ultimii ani la dezvoltarea de la zero a unor întregi zone, atât pe segmentul spaţiilor de comerciale şi de birouri cât şi pe segmentul rezidenţial, care le urmează cu rapiditate pe primele două”, a mai afirmat Andrei Sârbu.

Datele SVN România arată că noi zone din Bucureşti ar urma să atragă în viitor dezvoltarea unui număr semnificativ de noi proiecte, cele mai promiţătoare fiind Bucur Obor şi Bucureştii Noi – Jiului, zone care beneficiază de o infrastructură de transport bună. În acelaşi timp, Titan – T. Pallady şi Expoziţiei prezintă în continuare un potenţial foarte ridicat de dezvoltare, relativ slab exploatat în acest moment.

„Zona de vest a Bucureştiului va atrage şi în 2019 cel mai mare număr de livrări, cu aproximativ 34% din noua ofertă, sau peste 4.200 de noi locuinţe. Dezvoltarea segmentului middle market poate fi observată şi analizând zonele de dezvoltare din Bucureşti; astfel, 20% la sută din noile locuinţe sunt amplasate în zona de nord, în timp ce în zona de sud, un important pol rezidenţial, se vor afla 19% din locuinţele care se vor preda în acest an”, se arată în comunicat.

SVN România este unul dintre cei mai activi jucători pe segmentul rezidenţial, fiind consultantul şi agentul exclusiv a peste 10 proiecte rezidenţiale cu un minimum de 350 de unităti fiecare, printre care Cosmopolis, Belvedere Residences, Aviaţiei Park, Baba Novac Residence, Parcului20, Soho Unirii sau Tomis Park. Consultanţii SVN România au vândut în ultimii ani peste 7.000 de apartamente noi cu o valoare de peste 500 de milioane de euro.

Spynews
Laura Cosoi, primul interviu după ce a devenit mamă pentru a patra oară. Frumoasa prezentatoare TV s-a întors deja pe platourile de filmare / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cât costă să urci și să cobori cu telecabina din Bușteni la Babele. Mai ieftină e o noapte de cazare la munte: ”Se acceptă și plata cu credit?”
Capital.ro
S-a dat ordinul de la UE. A intrat în vigoare obligatoriu și în România. S-a pus limită
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
REGULĂ NOUĂ în aeroporturi! Intră în vigoare în câteva zile
Adevarul
„Ilegalii“, cei mai îndrăzneți spioni ai Rusiei și misiunea lor de un secol de a infiltra Occidentul
Spynews
Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, Alina Ferinceac. Imagini de colecție cu cei doi
Spynews
Împăcați, dar pe ascuns! Cum au încercat Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău să fenteze paparazzii! I-am prins la întoarcerea din escapada secretă /VIDEO SAVUROS
Evz.ro
Erori în deciziile de recalculare. Începe calvarul pensionarilor
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Gică Hagi, bunic?! Soția lui Ianis dă semne că așteaptă barza
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Câte grame de aur conține, de fapt, o medalie de aur de la JO 2024! Elementul care i-ar putea ridica valoarea, în timp, este o bucată din Turnul Eiffel
Capital.ro
Cutremur pentru Elena Udrea. Motivul real al condamnării: Credeau că...
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Cum au murit, de fapt, Alexandra și Alin! Sfâșietor ce a filmat camera de bord
substantial.ro
Liderul Hamas Ismail Haniyeh asasinat la Teheran de agenți recrutați de Mossad
MediaFlux
AFARĂ din SCHENGEN! Uniunea Europeană e pe cale să ia o decizie istorică
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!