Eliberare controversată a unui taliban, după 17 ani de detenţie

”Talibanul american” John Walker Lindh a fost eliberat joi, după 17 ani de detenţie, însă mai multe voci îşi exprimă îngrijorarea, apreciind că acesta nu a renunţat la ideologia extremistă care l-a dus în Afganistan.
Iulian Tudor
23 mai 2019, 16:20
Eliberare controversată a unui taliban, după 17 ani de detenţie

Prins la sfârşitul lui noiembrie 2001, în timpul ofensivei militare a Statelor Unite, în urma atentatelor de la 11 septembrie, el a părăsit Închisoarea de maximă securitate Terre Haute, în Indiana (nord), la vârsta de 38 de ani, în timp ce Afganistanul este în continuare devastat de lupte zilnice între armată şi insurgenţi talibani.

Născut într-o familie catolică, John Walker Lindh s-a convertit la islam în adolescenţă, pe care şi-a petrecut-o în apropiere de San Francisco, în California. El a plecat în Yemen la vârta de 17 ani, în 1998, pentru a studia araba, după care s-a dus în Pakistan, iar apoi a intrat în rândul talibanilor din Afganistan în 2001, cu patru luni înainte de atentatele de la 11 septembrie, pentru a lupta, spune el, împotriva Alianţei Nordului a comandantului Ahmad Shas Massoud. El a petrecut mai multe săptămâni într-o tabără de antrenament Al-Qaida, pentru a se iniţia în mânuirea unor arme şi explozivi, potrivit news.ro.

După ce a fost prins, el a fost încarcerat împreună cu alţi talibani într-o închisoare în apropiere de Mazar-i-Sharif (nord). Tânărul a fost interogat atunci de către un agent dintr-o unitate de elită a CIA, Johnny Spann. Acesta a fost ucis la puţin timp după aceea, într-o revoltă a deţinuţilor, devenind primul american mort în ”războiul împotriva terorismului” lansat de către George W. Bush.

Rănit în revoltă, John Walker Lindh a fost trimis în Statele Unite, pentru a fi judecat, şi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în octombrie 2002. El a pledat vinovat de faptul că le-a ”făcut servicii talibanilor” şi că a luptat cu arma în mână alături de insurgenţi. La sfârşitul procesului său, el a recunoscut că a comis ”o greşeală” alăturându-se unor combatanţi islamişti şi a condamnat ”fără ambiguitate” terorismul.

Potrivit lui Karen Greenberg, o directoare a Centrului pentru Securitate Naţională de la Universitatea Fordham, condamnatul şi-a ”dedicat anii de închisoare studierii unor texte islamice”. Însă, în 2017, revista Foreign Policy a citat un raport al Centrului Naţional Antiterorist potrivit căruia, în martie 2016, el ”continua să propovăduiască războiul sfânt mondial şi să scrie şi traducă texte extremiste violente”, potrivit news.ro.

Iar Alexander Meleagrou-Hitchens, un specialist în extremism de la Universitatea George Washington, subliniază, într-un raport din 2018, că el a devenit un ”apropiat al lui Ahmad Musa Jibril, cel mai influent dintre predicatorii salafistoo-jihadişti americani în viaţă”, după ce acesta a fost încarcerat la Terre Haute, în perioada 2005-2012.

Potrivit unor informaţii citate de NBC miercuri, John Walker Lindh ar fi declarat, într-o scrisoare scrisă de mână, în februarie 2015, răspunzând întrebprilor unui jurnalist, că gruparea Statul Islamic (SI) face o ”treabă incredibilă”, potrivit news.ro.

Eliberarea sa anticipată, pentru comportament bun, este dublată de condiţii stricte pe o perioadăde trei ani.
Activităţile sale pe Internet urmează să fie supravegheate în permanenţă, nu va putea să comunice online în altă limbă decât engleza fără permsiune şi nu va putea să intre în contact cu extremişti sau să consulte ”conţinuturi care vehiculează extemismul sau opinii teroriste”.

John Walker Lindh, care a obţinut în 2013 naţionalitatea irlandeză, nu va putea nici să călătorească în străinătate fără autorizare unui judecător, informează news.ro.

Mai mulţi aleşi americani consideră că fostul combatant islamist rămâne o ameninţare la adresa societăţii şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de absenţa unui program federal de supraveghere menit să împiedice foşti condamnaţi să revină la violenţa extremistă. Alison Spann, fiica agentului CIA ucis în 2001, i-a cerut lui Donald Trump să-i blocheze eliberarea anticipată, apreciind că acesta ”nu este un deţinut spăşit”.

”Combatantul american din Al-Qaida ar trebui să-şi ispăşească totată pedeapsa, care nu este comparabilă cu ceea ce trăiesc numeroase familii care au plătit preţul luptei împotriva terorismului a radicalilor islamici”, a scris ea într-o scrisoare trimisă preşedintelui.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Victor Ponta, mărturie emoționantă: Îmi cer iertare pentru marele păcat al trufiei și laudei de sine
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul