„Trebuie să ne obişnuim cu ideea că, într-un context internaţional agitat, România poate fi pusă în pericolul unui atentat terorist. Acesta este motivul pentru care serviciile speciale, instituţiile cu atribuţii în domeniu se pregătesc continuu preîntâmpinând o asemenea nefericită incidenţă„, a declarat preşedintele Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, prezent la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PDL de la Braşov.
MRU a mai afirmat că nu există în momentul de faţă vreun stat care să fie ferict de pericolul terorist.
„Pericolul terorist nu cunoaşte graniţă, nu are paşaport, este foarte inventiv din punct de vedere tehnic şi are capacitatea de a se difuza exact acolo unde există crize deja instalate. România are datoria să se protejeze unui pericol de asemenea amploare şi nu ne dorim vreodată să fim puşi în situaţia de a constata”, a mai spus Ungureanu.
Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, că este îngrijorat de declaraţiile şeicului Omar Bakri care constituie „un semnal că nici România nu este la adăpost de posibilitatea unor atentate”.