Patru adulţi şi un copil aflaţi într-o maşină cu volan pe dreapta au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut, luni, pe DN 25, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Gabriela Costin.
Potrivit acesteia, impactul dintre autoturismul cu volan pe dreapta şi o autobasculantă s-a produs pe raza localităţii Şendreni, la intersecţia DN 25 cu şoseaua care duce spre Brăila.
Din primele cercetări a rezultat că şoferul autoturismului nu s-a asigurat când a pătruns pe şoseaua principală.
„Un bărbat în vârstă de 29 ani, aflat la volanul unui autoturism cu care venea dinspre Brăila, în momentul în care a ajuns la intersecţia cu DN 25 şi a vrut să efectueze un viraj la stânga, nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu o autobasculantă care circula regulamentar. În urma impactului, conducătorul auto, precum şi trei adulţi aflaţi în maşină, respectiv două femei de 60 şi 61 ani şi un bărbat de 63 ani, dar şi un copil în vârstă de 6 ani, au fost răniţi”, a precizat reprezentantul IPJ Galaţi.
Toate cele cinci victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital, pentru investigaţii.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.