Irina Ţenovici este din Bucureşti şi a făcut o afacere din închirierea celor mai sofisticate şi mai scumpe jucării de pe piaţă. După ce a venit pe lume fiul ei, aceasta s-a trezit că nu mai are loc în casă de atâtea cutii şi jucărioare.
„Site-ul cu jucării de inchiriat a apărut în urma faptului că am văzut cum casa mi se umple de jucării care nu mai au loc. Jucăriile de pe site sunt cele reale. Le facem poze, astfel încât cei care le inchiriază să ştie exact ce vor primi”, a declarat Irina Ţenovici.
Părinţii se declară mulţumiţi de jucariile închiriate. „Eu am început să închiriez pentru băieţelul meu mai mic şi am văzut de la băieţelul meu mai mare că ei se plictisesc foarte repede. Dacă închiriez, am tot timpul ceva nou şi, practic, mă costă mult mai puţin”, a declarat mămica Raluca Bradea.
Jucăriile sunt dezinfectate de fiecare dată când sunt livrate, astfel că părinţii nu au de ce să îşi facă probleme în privinţa bacteriilor. „Avem un aparat cu abur. Arată ca un aspirator. Punem apă în rezervor, iar apa este adusă la fierbere astfel încât ies aburi prin perii cu care curăţăm jucariile”, a explicat Irina Ţenovici.
Medicii pediatrii spun că aceste jucării nu reprezintă un pericol pentru sănătatea micuţilor. „Jucăriile din plastic se pot dezinfecta. Mai există şi unele de cârpă care se pot băga în maşină. Se pot dezinfecta”, a declarat medicul pediatru Rodica Nanu.
Jucăriile pot fi închiriate pentru o perioadă de două săptămâni la preţuri modeste, ce nu depăşesc 50 de lei.