Gica Hagi, GEST CONTROVERSAT după finala Cupei României. Cum a fost surprins REGELE şi reacţia dură a lui Mircea Sandu FOTO

Gică Hagi, 54 de ani, patronul şi antrenorul celor de la Viitorul, s-a îmbrățișat, sâmbătă, la festivitatea de premiere de după câştigarea Cupei României, cu Răzvan Burleanu, 34 de ani, preşedintele FRF. Hagi l-a criticat dur pe Burleanu după ce acesta din urmă a preluat şefia FRF.
Filip Stan
28 mai 2019, 16:07
Gica Hagi, GEST CONTROVERSAT după finala Cupei României. Cum a fost surprins REGELE şi reacţia dură a lui Mircea Sandu FOTO

Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, căruia Gică Hagi i-a reproșat în 2014 că s-a înjosit făcând pe șoferul pentru Răzvan Burleanu, a comentat pentru Libertatea gestul „Regelui”.

Gică Hagi S-A ENERVAT RĂU! Comunicat oficial după câştigarea Cupei României

„A jucat cu mine la Sportul Studențesc. Îl apreciez pentru mintea lui, pentru conceptul lui, pentru investițiile făcute. Ce face el, că se apropie de unul sau de altul, e problema lui. Nu pot să am supărări pe Hagi. El a făcut un gest față de acea persoană. N-a făcut-o cu suflet, n-a pus sentiment. Și nici din interes nu cred că a făcut-o. Sunt convins că a făcut-o cinic. La modul general, niciodată n-o să mai fie în România prietenia, sentimentele, ajutorul. Hagi nici pe fi-su nu-l ia în brațe”, a declarat Mircea Sandu.

Gică Hagi, mesaj dur pentru politicieni. „Credeţi că stau liniştit când văd după 30 de ani că spitalele şi şcolile nu sunt renovate?”

Gică Hagi a protestat împotriva lui Rîzvan Burleanu prin refuzul de a asista la meciurile „tricolorilor”. Dezghețul relației a început în 2018 și s-ar baza pe interes, anume faptul că Viitorul, care vinde jucători tineri în străinătate, are nevoie de vitrina care reprezintă echipa națională. Gică Hagi a fost coopotat în Comisia pentru Fotbal Profesionist, aflată în slujba FRF.

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Locul de muncă plătit cu 465 de lei net pe zi. Un gigant face angajări în România
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Lege în România. Te duci la închisoare 30 de zile
Playtech.ro
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai importante secrete
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Munții de bani pe care stă Charles. Ce avere deține regele
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
El este Robert, românul care a murit electrocutat în timp ce lucra în grădina unei vile, în Italia: „Plecăm de acasă pentru a merge la muncă și nu ne mai întoarcem”
Capital.ro
Se pierd toți banii. Obligatoriu până la 31 iulie. Statul român a dat avertismentul final
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Mircea Geoană: Decizie privind candidatura la prezidențiale după discuția cu Mark Rutte
MediaFlux
RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în SUA! ESTE FINALUL!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!