Nemulţumit de sprijinul pe care Pro România l-a dat social-democraţilor pentru desemnarea noului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, Orban a spus că „ce naşte din pisică şoareci mănâncă”.
„Ce naşte din pisică şoareci mănâncă. De fapt, Ponta are un PSD mai mic, care va reveni la PSD şi care oricând este dispus să facă înţelegeri cu PSD. Să-l susţii pe candidatul PSD (n.r.- pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor) arată că nu au înţeles nimic. Totuşi au trecut pragul, aşa greu, au luat aproape 7%. Domnule, oamenii care i-au votat i-au votat nu pentru că iubesc PSD şi pentru că vor ca Ponta să sprijine PSD în Parlament. I-au votat cu speranţa că ăştia vor fi alături de noi să îi dăm jos pe PSD-işti”, a afirmat Orban.
Liderul liberal spune că Ponta a susţinut candidatul social-democrat la preşedinţia Camerei Deputaţilor în schimbul acceptării de către PSD a constituirii unui grup parlamentar al Pro România.
Orban a adăugat însă că speră ca partidul lui Ponta să susţină moţiunea de cenzură pe care PNL o va iniţia.
Victor Ponta susține însă că deputaţii Pro România nu au votat nici cu Marcel Ciolacu, nici cu Raluca Turcan pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor şi menţionează votul lor oricum nu schimba nimic.
„Scorul la vot a fost 172 pentru Ciolacu si 100 pentru Turcan! Concluzii : 1. Deputatii PRO Romania NU au votat nici cu Ciolacu nici cu Turcan / dar votul nostru azi oricum nu schimba nimic – suntem 22 din care la vot au participat doar 6 / nu avem si nu facem intelegeri cu PSD dar nici cu PNL”, scrie Ponta pe Facebook.