Scandalul licenţelor de la Bioterra: Prodecanul a fost arestat preventiv

Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra, a fost arestat pentru 29 de zile de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul în care este acuzat că a primit bani sau bunuri de la studenţi cărora le-a dat subiectele la licenţă sau pe care i-a ajutat să obţină diplomele fără să susţină examene.
Romania TV
07 oct. 2012, 13:57
Scandalul licenţelor de la Bioterra: Prodecanul a fost arestat preventiv

Adrian Dulugeac, prodecanul Facultăţii de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare de la Universitatea Bioterra, a fost reţinut în 27 septembrie de procurorii Parchetului Tribunalului Vâlcea, în urma unor percheziţii, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material.

Totodată, Dulugeac a fost pus sub acuzare şi pentru luare de mită, anchetatorii stabilind că acesta a primit bani, bunuri sau servicii de la studenţii pe care i-a ajutat la licenţă sau la alte examene.

Procurorii au cerut Tribunalului Vâlcea arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Adrian Dulugeac, cererea fiind respinsă de instanţă în 28 septembrie. Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Piteşti, care sâmbătă a admis recursul şi a casat sentinţa din 28 septembrie.

Cauza a fost rejudecată de instanţa Curţii de Apel Piteşti, care a admis propunerea Parchetului Tribunalului Vâlcea şi a dispus arestarea preventivă a lui Florin Adrian Dulugeac pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului. Decizia este definitivă, astfel că Adrian Dulugeac va sta în arestat preventiv 29 de zile.

Adrian Dulugeac este şef de lucrări şi prodecan la Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare din Universitatea Bioterra. El a fost pus sub acuzare alături de Laura Harcan, şef de lucrări la Facultatea de Drept, în legătură cu divulgarea de subiecte de licenţă, aceasta fiind acuzată de fals intelectual.

Potrivit procurorilor, profesorul Adrian Dulugeac, de la Universitatea Bioterra, a primit mită de la studenţi bani, două cife cu beton şi servicii de reparare a instalaţiilor electrice pentru a le da răspunsuri prin SMS la examene, a le obţine lucrări de licenţă sau a le da note fără să se prezinte la examene.

Adrian Dulugeac mai este acuzat că, folosindu-se de calitatea sa de cadru didactic, a cerut şi a determinat alţi profesori de la Universitatea Bioterra care au examinat candidaţi la proba orală a examenului de licenţă să le acorde note mai mari faţă de cele corecte.

Astfel, la data de 11 septembrie, Adrian Dulugeac i-a cerut Laurei Harcan, cadru didactic la Facultatea de Drept de la Universitatea Bioterra, să corecteze şi să noteze lucrările scrise ale altor studenţi de la examenele anuale ori semestriale restante, solicitându-i acesteia să treacă notele şi în cataloage.

DailyBusiness
Călin Georgescu, candidatul acuzat de înclinări pro-ruse, impact negativ în presa internațională. A devenit subiectul principal al BBC și The Guardian!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot în diasporă – alegeri prezidențiale 2024. Topul final al voturilor românilor din străinătate! Simion, surclasat de Georgescu și Lasconi
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai mari
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
kanald.ro
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu
Cancan.ro
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Doi elevi răniți după ce o parte a tavanului s-a prăbușit într-o școală din Târgu Mureș
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”