Liderul judeţean al PNL a spus că partidul său a obţinut un rezultat mulţumitor la nivelul judeţului, reuşind să câştige alegerile în 27 de localităţi, dar a spus că au fost şi situaţii în care scorul propus nu a fost realizat, un exemplu în acest sens fiind cel al municipiului Bârlad, condus de primarul liberal Dumitru Boroş, unde partidul şi-a propus să obţină cel puţin 7.500 de voturi, dar a luat doar 4.500 şi s-a clasat pe locul trei, după USR-PLUS şi PSD.
„Am obţinut la alegerile europarlamentare peste 26% dintre voturi şi am fost a doua forţă politică din judeţ, la o diferenţă de doar patru procente faţă de PSD. Considerăm că este un start bun pentru următoarele tururi de alegeri: prezidenţialele, localele şi parlamentarele, urmând să corectăm anumite lucruri acolo unde este cazul, astfel încât să depăşim scorul pe care l-am obţinut acum şi la locale, care sunt unele dintre cele mai importante alegeri, să putem spune că avem mai mulţi primari şi consilieri locali decât avem în acest moment. (…) Există o analiză în curs pentru fiecare organizaţie locală, în care vom vedea organizarea deficitară dar şi lucrurile care trebuie refăcute, atât la nivelul municipiului Bârlad, cât şi în alte organizaţii. Vom avea discuţii pe fiecare organizaţie, mergând până la nivelul secţiei de vot. La Bârlad vom vedea exact ce s-a întâmplat, ce a ţinut de domnul primar. Oricum, fiecare are explicaţia lui, vizavi de electorat, de un USR care este mai pe val, de un PSD care s-a mobilizat mai puternic, de nişte lucrări şi investiţii care n-au ajuns la final şi lumea este nemulţumită. Sunt mai multe explicaţii pe care noi o să le verificăm şi o să vede ce este de făcut”, a afirmat Nelu Tătaru.
Preşedintele PNL Vaslui a precizat că nimeni nu a putut anticipa rezultatele pe care le-a obţinut USR – PLUS, susţinând că această formaţiune politică nu reprezintă o ameninţare pentru PNL, dar este un adversar politic de luat în consideraţie.
USR este un trend, este un curent, un antisistem sau o căutare a celor care vor altceva decât vechile partide tradiţionale şi atunci, nouă nu ne rămâne decât să convingem lumea că rămânem o alternativă, ei nu au decât să spună că sunt alternativa care se naşte acum. Vom vedea evoluţie pe scena politică şi a noastră şi a lor în perioada imediat următoare”, a mai spus liberalul.