Codul de bare a împlinit 60 de ani de existenţă

Celebrul cod de bare - o reprezentare de date codificată, destinată a fi citită pe cale optică -, folosit în multe domenii, mai ales în cele industriale, a împlinit, duminică, 60 de ani de la lansare, anunţă bbc.co.uk.
Romania TV
07 oct. 2012, 16:42
Codul de bare a împlinit 60 de ani de existenţă

La nivel mondial sunt în uz, la ora actuală, peste cinci milioane de coduri de bare individuale, susţin reprezentanţii GS1 din Marea Britanie, o organizaţie dedicată creării şi implementării unor soluţii şi standarde globale dedicate eficientizării şi măririi vizibilităţii cererii şi ofertei din diverse sectoare. Sistemul de standarde GS1, printre care se află şi codul de bare, este cel mai folosit sistem de furnizorii din întreaga lume.

Celebrele dungi alb-negru au fost folosite pentru prima dată în Statele Unite, pe 7 octombrie 1952, dar au fost adoptate pentru prima dată în magazinele americane abia în 1974, pentru că, până atunci, nu exista o tehnologie laser suficient dezvoltată pentru a le putea citi.

Primul produs scanat după codul de bare a fost un pachet de gumă de mestecat, achiziţionat în 1974 dintr-un supermarket din Ohio.

Reprezentanţii GS1 spun că mai noul cod QR (Quick Response/ răspuns rapid), o gamă de standarde de codare cu formă de bare bidimensionale (cod matrice), nu pune în pericol existenţa vechiului cod de bare.

Codul QR este o imagine compusă din puncte şi poate conţine mai mult decât un cod de bare.

„Cele două au scopuri diferite – codul de bare de pe o parte a unei cutii de conserve este folosit la casa de marcat. El îl asigură pe consumator că a fost taxat cu suma corectă, iar comerciantului îi oferă informaţii cu privire la stocul de marfă. De cealaltă parte, scopul codului QR este acela de a-i furniza persoanei care îl scanează mai multe informaţii din zona multimedia „, explică Gary Lynch, director executiv al GS1 din Marea Britanie.

Aceste noi tipuri de coduri sunt utilizate cu regularitate pe telefoanele mobile de tip smartphone, deoarece codurile QR pot reprezenta – în mod codificat – adrese de situri – de tip URL. Pentru acces rapid la un site dorit, utilizatorul trebuie doar să îi scaneze codul QR cu ajutorul camerei foto din telefonul său mobil.

Deşi util, codul de bare nu a fost receptat pozitiv peste tot, unii producători refuzând să îl imprime pe produse din motive estetice.

În timp, mentalităţile s-au schimbat, iar codul de bare a ajuns chiar să fie folosit artistic, ca tatuaj. Una dintre celebrităţile care au tatuat un cod de bare este cântăreaţa Pink.

DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Spynews
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt, viral candidatul la Alegerile Prezidențiale 2024
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Capital.ro
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Playtech.ro
Concluzia CSAT: TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu. Atacuri cibernetice și manipularea procesului electoral
DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Adevarul
Ce va face Vladimir Putin dacă Ucraina obține arme nucleare: „Vom folosi absolut toate mijloacele de distrugere ale Rusiei”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Primele imagini cu Fane Văncică în libertate! Interlopul a fost eliberat după ce a fost condamnat la închisoare, după ce s-a filmat în timp ce își maltrata amanta
Spynews
Condamnare cu închisoarea pe viață pentru un bărbat din Arad. Criminalul l-a împușcat pe presupusul amant al soției, apoi l-a înjunghiat cu o șurubelniță
Evz.ro
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Cancan.ro
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. De ce a venit în România, de fapt
StirileBZI
Fumatul va fi interzis pentru aceste persoane! Nu mai pot cumpăra țigări!
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Călin Georgescu, candidat independent: Dezvăluiri despre relația cu AUR
MediaFlux
BISERICA Ortodoxă Română INTERVINE după SCANDALUL Călin GEORGESCU! MESAJ CLAR pentru ROMÂNI
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Sharon Stone critică dur alegătorii americani după realegerea lui Trump: „ignoranți și needucați”