Oamenii de ştiinţă au inventat un plasture care reface inima după infarct

Oameni de ştiinţă din Marea Britanie au creat un tip special de plasture cardiac, ce ar putea salva de la moarte mii de persoane care au suferit un infarct, informează Press Association.
Iulian Tudor
06 iun. 2019, 08:41
Oamenii de ştiinţă au inventat un plasture care reface inima după infarct

Reprezentanţii British Heart Foundation (BHF) spun că aceşti plasturi – care sunt obţinuţi prin cultură în laborator şi contribuie la repararea inimilor deteriorate – ar putea în viitor să ofere pacienţilor un tratament la îndemână, potrivit Agrepres.

Plasturii cu ţesut cardiac au mărimi de 3 centimetri x 2 centimetri şi conţin până la 50 de milioane de celule stem umane, care sunt programate să se transforme în celule musculare cardiace funcţionale.

Experţii spun că unul sau mai mulţi plasturi de acest tip ar putea fi implantaţi pe inimile pacienţilor care au suferit infarcte, pentru a preveni o recidivă sau chiar pentru a inversa tendinţa de degradare a acestui organ vital.

În timpul unui infarct, inima este lipsită de nutrimente vitale şi oxigen, iar acea penurie ucide o parte dintre celulele care alcătuiesc muşchiul cardiac.

Acest proces slăbeşte inima şi duce în cele din urmă la insuficienţă cardiacă, o afecţiune de care suferă aproximativ 920.000 de persoane în Marea Britanie.

Odată aplicat peste inimă, noul tip de plasture are misiunea de a furniza suport fizic muşchiului vătămat al inimii şi de a ajuta acest organ să pompeze sânge într-o manieră mai eficientă.

De asemenea, substanţe chimice sunt eliberate de noul plasture pentru a stimula celulele cardiace să se repare şi să se regenereze.

Testele de laborator au arătat că plasturii încep „să bată” ca o inimă, în mod spontan, la trei zile după implantare şi încep să imite ţesutul cardiac matur în decurs de o lună.

În cadrul testelor pe animale, plasturii au dus la o îmbunătăţire a funcţiei cardiace după producerea unui infarct, iar vase sangvine cardiace au putut să crească prin structura şi textura acestor plasturi.

Testele clinice pe oameni vor fi demarate în următorii doi ani, întrucât creatorii acestor plasturi vor să se asigure că ei vor funcţiona la fel de bine şi pe pacienţi umani.

Obiectivul principal este acela de a se obţine un stoc de plasturi prefabricaţi care să fie compatibili cu toţi pacienţii, pentru ca unei persoane care suferă un infarct să poată să îi fie implantat foarte repede un astfel de plasture.

„Într-o bună zi, sperăm ca aceşti plasturi cardiaci să fie adăugaţi pe lista de tratamente pe care medicii pot să le prescrie pacienţilor în mod obişnuit după un infarct”, a declarat Richard Jabbour, medic la Centrul de Medicină Regenerativă administrat de BHF la Londra.

Studiile realizate în domeniul plasturilor cardiaci sunt prezentate la conferinţa organizată în această perioadă de British Cardiovascular Society în oraşul Manchester.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Traseul din România care i-a impresionat pe britanici. Traversează zone spectaculoase și obiective turistice: “M-am hotărât deja să mă întorc”
Capital.ro
L-au demolat pe Călin Georgescu. Verdictul judecătorilor a venit astăzi, 15 aprilie 2025
Playtech.ro
Ce reguli trebuie respectate dacă vrei să îți construiești o terasă sau o anexă în curte
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Ziua în care România a fost bombardată. S-a dezlănțuit Iadul în mai multe orașe
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Cine este șoferul microbuzului care a plonjat în Dunăre. Era turc și avea pașaport bulgăresc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Fumatul interzis definitiv. Noua legislație intră în vigoare pe 1 noiembrie 2025. Se elimină țigările
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
Vești bune despre tezaurul dacic! Poliția din Olanda face anunțul mult așteptat
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă