Simona Halep a fost eliminată, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros 2019.
CTP, prima reacţie după eliminarea Simonei Halep. Verdict DUR la adresa fostului lider WTA
„Sunt tristă că nu mi-am făcut jocul, că nu m-am putut mişca cum aş fi vrut. plec din turneu cu un sentiment pozitiv, totuşi. Nu am reuşit să gestionez tensiunea din corpul meu. Amanda pune presiune cu reverul, joacă foarte lung, chiar dacă nu joacă foarte tare. mi-e greu să mă adaptez când sunt probleme cu ploaia. Voi lua câteva zile libere şi sper apoi să am un sezon bun pe iarbă”, a spus Simona Halep, conform ProSport.
Simona Halep, locul 3 WTA, deţinătoarea trofeului şi de alte două ori finalistă, a fost eliminată în sferturile de finală ale French Open, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, în 68 de minute, de americanca Amanda Anisimova, 17 ani, 51 WTA.