A crescut numărul donatorilor de organe din România. Ministrul Sănătăţii anunţă că se va semna un acord de transplant cu Ungaria

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat joi că în privinţa transplantului de plămâni a semnat un acord cu Ungaria, în prezent sunt discutate condiţiile tehnice, iar la sfârşitul lunii iunie ar putea fi semnat acordul tehnic, pentru ca ulterior să înceapă colaborarea propriu-zisă.
Ionela Marcu
06 iun. 2019, 18:39
A crescut numărul donatorilor de organe din România. Ministrul Sănătăţii anunţă că se va semna un acord de transplant cu Ungaria

„Acordul cu Ungaria va avea în spate nişte condiţii tehnice specifice, avem un grup de lucru format din dr. Radu Zamfir, dr. Narcis Copcă, dr. Andrei Leşan de la Cluj, stabilesc condiţiile tehnice în care se vor realiza aceste schimburi. Noi dorim ca la sfârşitul lunii iunie să putem semna acest acord tehnic, astfel încât să putem da drumul la colaborarea propriu-zisă. Este un acord pentru zece pacienţi pe an. Am semnat acordul cu Ungaria, discutăm acum condiţiile tehnice, la sfârşitul lunii iunie vom termina de pregătit aceste condiţii tehnice şi vom putea da drumul efectiv la colaborare„, a declarat Sorina Pintea la Digi 24.

Ea a menţionat că luna viitoare va merge la Roma pentru a discuta un acord cu Agenţia Naţională de Transplant din Italia, tot pentru transplantul pulmonar. „Este nevoie de aceste acorduri pentru a putea avea o soluţie de backup pentru pacienţii noştri aflaţi pe lista de aşteptare şi care nu vor avea la timp organele„, a precizat Pintea. Ministrul a mai spus că în urmă cu o lună a cerut într-o scrisoare adresată Eurotransplant ca România să fie primită în etapa a doua a candidaturii.

România, ca să poată trimite pacienţii spre a beneficia de un transplant pulmonar, de asta vorbim în mod special, într-una din ţările UE, trebuia să dea nişte plămâni la schimb, iar noi anul trecut aveam o restanţă de 24 de organe. (…) Am avut o întâlnire oficială cu board-ul Eurotransplant (…) în urmă cu o lună, am cerut într-o scrisoare adresată Eurotransplant să fim primiţi în step-ul II, pentru că sunt nişte paşi pe care trebuie să îi faci pentru a deveni membru, adică să ne găsim o ţară, o clinică care să preia pacienţii noştri, ai căror medici să vină să opereze aici şi noi am propus Hanovra (…). Pasul acesta ne ajută în transplant – în momentul în care noi avem un pacient şi ei au un organ care ar fi disponibil la acea clinică cu care noi vom avea legături, atunci pacienţii noştri pot fi transplantaţi acolo, dar în acelaşi timp şi noi trebuie să avem aceste organe. Merg acolo şi donatorul, şi primitorul”, a explicat Sorina Pintea.

Ea a precizat că „în acest moment pe lista transplantului pulmonar sunt 31 de pacienţi”. „Avem nevoie de donare, Biserica Ortodoxă Română sprijină acest lucru, (…) dar din păcate mai sunt preoţi care îi sfătuiesc pe aparţinători să refuze donarea, fiind una dintre cele mai mari probleme. Celelalte probleme sunt lipsa încrederii şi poate durerea momentului – unii nu vor să accepte că, atunci când cineva este în moarte cerebrală, pleacă„, a spus Pintea.

La rândul său, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), dr. Radu Zamfir, a afirmat joi că numărul donatorilor a ajuns la 29 în ultimele trei luni. „În ultimele trei luni avem 29 de donatori. Dacă mergem în ritmul acesta, s-ar putea să ajungem poate chiar să şi depăşim rata de donare din anii în care acest lucru a fost apreciat de întreaga Europă ca fiind cea mai rapidă creştere a numărului de donatori, anii 2013-2014, când au fost undeva pe la 160 de donatori pe an. Sigur, apreciem că ţara noastră ar putea ajunge ca număr efectiv undeva pe la 400 de donatori„, a declarat dr. Zamfir. El a spus că prin această creştere a numărului de donatori s-ar reduce mortalitatea pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare.

„Această mortalitate, practic, este motivaţia noastră de zi cu zi. (…) De la începutul anului până la momentul preluării acestei funcţii au fost patru donatori, în circa două luni”, a adăugat dr. Radu Zamfir.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Salariații care iau mai puțini bani de la 1 ianuarie. Guvernul taie din venituri
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
StirileBZI
Ce trebuie să faci după ce deschizi butoiul cu varză murată: Cum procedezi ca „să nu facă floare“!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?