Rafael Nadal s-a impus după un meci de două ore şi 25 de minute, câştigând partida cu numărul 24 din cele 39 jucate cu Federer (14-2 pe zgură). Tenismenul spaniol a pus astfel capăt unei serii de cinci succese consecutive reuşite de Federer în înâlnirile lor directe, începând din 2015.
Calitatea meciului de vineri a fost în mod semnificativ afectată de vântul puternic, care în mai multe rânduri a ridicat zgura în aer, deranjându-i pe cei doi protagonişti.
În ultimul act, Nadal, deţinătorul trofeului şi de 11 ori câştigător pe zgura pariziană, va evolua cu învingătorul dintre sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, şi austriacul Dominc Thiem, locul 4 ATP.