Primăria oraşului spaniol a aprobat concesiunea licenţei societăţii responsabile de construcţia bisericii monumentale, în schimbul a 4,6 milioane de euro. Responsabilul pe probleme de urbanism din Primărie, Janet Sanz, a afirmat că a reuşit „să rezolve o anomalie istorică a oraşului: ca o operă emblematică precum Sagrada Familia (…) să fie construită ilegal”.
Permisul de construcţie este valabil până în 2026, data prevăzută pentru finalul interminabilului şantier deschis în 1882. Potrivit autorizaţiei de construcţie, este permisă o înălţime maximă de 172 de metri, edificiul devenind astfel cel mai înalt din metropolă, şi un buget de 374 de milioane de euro, informează news.ro.
Gaudi a depus în 1885 o cerere pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie la Primăria din Sant Marti, sat devenit de atunci un cartier al oraşului Barcelona, dar nu a primit niciodată răspuns, conform companiei care se ocupă de lucrări.
În timpul negocierilor cu compania, primarul Ada Colau a obţinut din partea acesteia o sumă suplimentară de 36 de milioane de euro pentru lucrările din jurul monumentului şi pentru întreţinerea lui, potrivit news.ro.
Proiectată de arhitectul catalan Antoni Gaudí, catedrala Sagrada Familia, cel mai vizitat monument din Barcelona, cu 4,5 milioane de turişti în 2017, a fost inclusă din 2005 în Patrimoniul mondial UNESCO.
Şantierul, finanţat doar din donaţii ale credincioşilor şi vizitatorilor, trebuie să se închidă în 2026, la un secol de la moartea arhitectului.