Primarul oraşului Braşov: Aeroportul internaţional din Braşov ar putea fi gata în doi ani

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat, sâmbătă, că se lucrează la construcţia Aeroportului Internaţional Braşov - Ghimbav, fiind mai multe licitaţii în derulare, astfel că aeroportul ar putea fi gata în doi ani.
Iulian Tudor
08 iun. 2019, 17:26
Primarul oraşului Braşov: Aeroportul internaţional din Braşov ar putea fi gata în doi ani

Edilul a participat sâmbătă la un eveniment organizat sâmbătă de Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, care a inaugurat sâmbătă primul loc de relaxare din ţară în Braşov, oraşul de origine al brandului Ciucaş.

„Proiectul privind construcţia aeroportului se derulează acum, este în execuţie, se lucrează la diferite faze. S-au făcut licitaţiile pentru terminal, a fost o adjudecare, însă o companie din Bucureşti (asociaţia Asocierea Bog’Art – UTI Grup – UTY Facility Management, n.r.) a contestat. Să sperăm că după ce se termină cu contestaţiile, se va trece la faza de execuţie a terminalului de la aeroport”, a declarat sâmbătă primarul Braşovului, George Scripcaru, potrivit news.ro.

Acesta precizează că investiţia ar aduce efecte pozitive.

„Aeroportul este executat într-o proporţie de 48-50% în ceea ce priveşte lucrările de infrastructură sau de tren, lucrările adiacente, s-au făcut procedurile de achiziţie privind autospecialele, pentru turnul de control este stabilită procedura cu ROMATSA. Pista există, se execută acum lucrări conexe care fac parte din proiectul în ansamblu. Fără să luăm în calcul anumite etape procedurale care nu ţin de noi, dacă suntem optimişti, în doi ani de zile se poate ateriza pe aeroportul de la Braşov”, a adăugat el.

Este un aeroport construit de la zero, cu bani din bugetul local, afirmă primarul, care subliniază că proiectul a necesitat până acum investiţii de 75 milioane euro.

„Este un aeroport făcut cu fonduri locale la nivelul municipiului Braşov, cu împrumuturi de la bănci, pe structura proprie bugetară”, mai spune George Scripcaru.

Bugetul primăriei alocat pentru investiţii în acest an este de 50 milioane euro, spune el, în special în partea de infrastructură sau educaţie.

„Facem la Şcoala Profesională Germană Kronstadt o clădire cu 300 de camere pentru elevi, că nu mai încap, sunt prea mulţi elevi şi nu au unde să fie cazaţi, deoarece sunt din alte localităţi. Am aprobat această investiţie săptămâna trecută şi vom începe lucrările de execuţie după ce terminăm procedura de achiziţie a executantului”, a mai spus primarul.

Spynews
Fiica lui Vladimir Drăghia și a lui Alice Cavaleru împlinește doi ani. Ce mesaj emoționat i-a transmis mămică micuței: “Suflețel frumos”
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile aeriene au renunțat la rute
Capital.ro
E doliu naţional! Am mai pierdut o legendă: A fost un colos al istoriei noastre
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Lovitură pentru românii care vor să cumpere o locuință! Adio, prețuri mici!
Adevarul
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui Ștefan cel Mare și de unde vine numele lor
Spynews
Cum explică Ionel Ganea scandalul cu vecinul său. Fostul fotbalist s-a ales cu ordin de protecție emis împotriva sa
Spynews
Cum îl așteaptă Iustina Loghin pe Cornel acasă! Fosta concurentă de la Insula Iubirii îl surprinde / VIDEO
Evz.ro
Leii, favoriții toamnei pe plan financiar. Noroc la câștiguri neașteptate și pentru alte zodii
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Roxana l-a lăsat din nou pe Salam?! Îşi strigă durerea, în faţa tuturor: 'Cât rău mi-ai făcut...
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depunerea dosarelor
Capital.ro
Șoc istoric în Ungaria. Se vinde țara. Ce se întâmplă la granițele României
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Discuții în PSD despre candidatura lui Piedone la alegerile parlamentare
MediaFlux
VICTORIE pentru DONALD TRUMP. Când se va pronunța SENTINȚA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...