Comisiile de evaluare ale angajaţilor TVR sunt puse sub presiune încă din prima zi de lucru. De la ora 9 dimineaţa, peste 300 de salariaţi ai televiziunii publice s-au adunat în curtea intituţiei, revoltaţi din cauza planului de restructurare al lui Claudiu Săftoiu, dar şi de modul în care se desfăşoară evaluarea.
Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din TVR, a declarat la România TV că în TVR „este o situaţie generată de trei luni şi jumătate de tensiune, pe care administraţia o menţine”.
„Este o administraţie care a pornit să facă un proces de restructurare, gândindu-se cum să sacrifice oamenii, care nu au absolut nicio vină pentru dezastrul actual din Televiziunea Română. Este un protest spontan al oamenilor, iar noi, ca sindicat, încercăm să gestionăm situaţia. Solicităm public întreruperea acestui proces de restructurare, în modul în care este gândit în momentul de faţă şi gestionat de actualii conducători. Din punctul nostru de vedere, aceşti conducători nu mai au nicio legitimitate, pentru că se ştie ce s-a întâmplat cu Curtea Constituţională, care a declarat că modul în care a fost constituit actualul Consiliu de Administraţie nu a respectat prevederile Legii 41. Sunt oameni care au ieşit nu numai pentru că sunt speriaţi de viitorul lor, dar nu înţeleg de ce trebuie să plătească un simplu angajat pentru erorile manageriale care au fost vizibile în TVR, în ultimul deceniu. Practic, noi trebuie să plătim pentru greşelile şi furturile pe care le-au făcut alţii”, a declarat Dragoş Bocanaciu.
Bocanaciu s-a referit şi la cererile de evaluare pe care sunt obligaţi să le semneze angajaţii din TVR. „Este practic o cerere pe care un condamnat la moarte o semnează cu propria lui mână şi spune că este de acord cu glonţul. În cererea respectivă se scrie negru pe alb că sebsemnatul este de acord cu regulamentul procesului de selecţie în vederea concedierii colective şi a luat cunoştinţă de acest regulament. Este inadmisibil să ceri unui om să fie de acord să fie dat afară. Din informaţiile pe care le avem, proteste de acest fel se mai desfăşoară în momentul de faţă la Timişoara şi la Craiova„, a mai declarat Bocanaciu, la România TV.
Reprezentanţii SPUS TV au precizat că, în timpul negocierilor cu administraţia TVR, reprezentanţii sindicatului au cerut ca numărul posturilor care vor fi desfiinţate în SRTv să fie mai mic decât cifra aprobată prin Hotărârea CA din 28 august, însă conducerea Televiziunii Române a acceptat doar 55 de posturi în plus faţă de schema organizaţională iniţială. În noua schemă organizaţională vor rămâne 2.395 de locuri de muncă, urmând să fie desfiinţate doar 872 de posturi, faţă de cele 962 propuse iniţial.
În timpul protestului, angajaţii TVR au strigat „Jos Săftoiu!” şi „Jos Consiliul de Administraţie!”, la acţiune participând numai salariaţii din Bucureşti.
Salariaţii TVR intenţionează să protesteze, luni, până în jurul orei 12.30. Ulterior, reprezentanţii SPUS TV se vor întâlni cu un avocat pentru a discuta eventualele acţiuni pe care le pot declanşa în instanţă.