Bune maniere#1: Aşteaptă răbdător la uşă
Copiii iubesc să sune la uşile oamenilor de prea multe ori. Iar când uşa se deschide în sfârşit, dau buzna fără să salute sau să fie poftiţi înăuntru. Reaminteşte-i copilului tău că de câte ori se duce în vizită la un coleg sau la un prieten, cu atât mai mult la un profesor cu care face meditaţii, trebuie să aştepte liniştit la uşă şi să intre abia după ce este poftit. Dacă mergeţi împreună, pune-i o mână pe umăr şi fă-i semne discrete prin care să-i indici când trebuie să se oprească din sunat la uşă, când trebuie să salute şi când trebuie să intre.
Bune maniere#2: Cum te adresezi adulţilor
Repetă des cu copilul cum trebuie să se adreseze adulţilor. Cei mici au deseori tendinţa de a trata pe toată lumea ca pe prietenii de seama lui. Explică-i cui trebuie să i se adreseze cu domnule, doamnă, cui trebuie să-i spună „dumneavoastră” şi cui „tu”. Dacă data viitoare când vă întâlniţi cu un cunoscut copilul a uitat regulile i le poţi reaminti: „X (numele copilului), ţi-l(o) mai aduci aminte pe domnul/doamna Y? Te rog să-l(o) saluţi!”.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.