Şocant! Patru oameni au murit în tren. Teribil ce au descoperit autorităţile

Incident şocant într-un tren, după ce patru oameni au murit pur şi simplu sufocaţi. Teribil ce au descoperit autorităţile când au vrut să îi ajute.
Alina Costache
11 iun. 2019, 15:12
Şocant! Patru oameni au murit în tren. Teribil ce au descoperit autorităţile

Patru oameni au murit din cauza căldurii în timp ce călătoreau cu trenul, în nordul Indiei, țară care se confruntă cu un val de caniculă, temperaturile ajungând la valori de 45 şi 50 grade Celsius.

Cei patru pasageri s-au îmbarcat luni după-amiază la Agra şi se îndreptau spre Coimbatore, în sudul Indiei. Ei călătoreau în vagoane fără aer condiţionat, la cea mai ieftină clasă de transport.

„Atunci când trenul se apropia de Jhansi (la 200 de kilometri sud faţă de Agra, n.r.), am primit un apel din partea echipei de bord, potrivit căreia unul dintre pasageri îşi pierduse cunoştinţa”, a declarat pentru AFP Ajit Kumar Singh, purtător de cuvânt al companiei naţionale feroviare din India.

„Am trimis imediat o echipă medicală în staţie, dar medicii au descoperit că trei dintre pasageri erau deja morţi”, a adăugat el. O a patra victimă a murit la spital.

„Căldura pare să fi fost un factor”, a precizat Ajit Kumar Singh. În miezul zilei, termometrul urcase până în jurul valorii de 47 de grade Celsius în acea regiune, scrie Agerpres.

Vagonul era un „cuptor”

Un pasager a declarat pentru presa locală că valorile extreme de temperatură au transformat vagonul într-un „cuptor”.

„La puţin timp după ce am plecat din Agra, căldura a devenit insuportabilă şi oamenii au început să se plângă din cauza unor probleme de respiraţie şi au spus că se simţeau rău. Înainte să fi putut să obţinem ajutor medical, ei s-au prăbuşit la pământ”, a dezvăluit martorul.

Toţi cei patru pasageri decedaţi aveau vârste cuprinse între 70 şi 80 de ani, scrie stirileprotv.ro.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Interzis în weekend pentru cei care stau la bloc. Iei amendă de până la 3.000 de lei
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Nativii care ies în mare pagubă. Pierd o sumă uriașă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu poate fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Președintele Polonez Deschis Să Primească Trupe Americane Dacă Germania Refuză
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării