Moţiunea de cenzură „Guvernul Dăncilă trebuie demis”, citită în Parlament. UPDATE: Câte voturi a strâns Opoziţia

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, semnată de 173 de parlamentari, a fost depusă, a anunţat miercuri deputatul PNL Raluca Turcan. Textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost citit miercuri în plen, urmând ca dezbaterea acesteia să aibă loc marţi, 18 iunie. Negocierile pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă sunt pe ultima sută de metri în Parlament. Raluca Turcan a anunţat că nu sunt încă suficiente voturi, dar ”jocul merge mai departe”. Opoziţia mai are nevoie de aproximativ 9 voturi pentru ca moţiunea de cenzură "Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot!" să treacă, cu condiţia ca absolut toate partidele, în afară de PSD şi ALDE, să voteze "pentru", potrivit România TV. Kelemen Hunor a anunţat deja că parlamentarii UDMR vor vota moțiunea de cenzură pentru că vrea să sancționeze "incapacitatea administrativă și politică a Guvernului în cazul Valea Uzului".
Alina Andrei
12 iun. 2019, 08:34
Moţiunea de cenzură

UPDATE: Opoziţia a adunat până acum 207 voturi din cele 233 necesare pentru adoptarea moţiunii de cenzură, au declarat pentru News.ro surse parlamentare.  ”Până în prezent sunt asigurate voturile a 207 parlamentari, însă negocierile sunt în desfăţurare”, au declarat sursele citate, numărul minim de voturi necesar pentru ca moţiunea să fie adoptată fiind 233.

Textul moțiunii de cenzură „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot!” a fost citit miercuri, în plenul Camerelor reunite, de către liberalul Gigel Ştirbu. Textul face referire la eșecul organizării alegerilor, situația din Valea Uzului, dar și încercările repetate de emitere a ordonanțelor de urgență pe justiție.

„Guvernul Dăncilă trebuie demis fără ordonanţe de urgenţă, fără parole de acces şi fără cozi la vot. Grupurile parlamentare care şi-au asumat matur semnăturile pentru această moţiune de cenzură sunt PNL, USR, PMP şi UDMR. Aşteptăm evident susţinerea şi altor colegi din Parlament la votul pentru această moţiune de cenzură. Această moţiune de cenzură este un demers al Opoziţiei unite şi mature care a înţeles perfect rezultatul votului de la de la alegerile din 26 mai. A fost un vot pentru o România normală, un vot în care legile nu sunt făcute de corupţi şi de apărătorii infractorilor, o Românie în care drepturile omului sunt respectate, o Românie în care să mergi la vot şi să-ţi exprimi un drept fundamental şi în care instituţiile statului de bază democratice sunt stabile”, a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres. 

Ea a făcut un apel către colegii din Pro România şi la cei neafiliaţi „să înţeleagă acest moment crucial, pentru că acest demers politic parlamentar are în spate drepturile românilor”. 

Liderul USR Dan Barna a declarat că prin votul din 26 mai „ne-am spălat faţa în Europa”, dar trebuie să facem acelaşi lucru şi în ţară.

Dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va avea loc marţi, 18 iunie, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

„Am picat de acord cu liderii de grup ca tot astăzi, la ora 15,00, să se citească moţiunea. Iar săptămâna viitoare, în ziua de marţi, după votul final, să fie votată şi moţiunea, să avem plen reunit. Am mai propus liderilor de grup, dacă tot facem plen reunit, să mergem şi pe componenţa comisiei validate de Biroul permanent reunit privind votul din diaspora, că până la sfârşitul sesiunii poate vom avea şi o lege votată”, a spus Ciolacu.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că se negociază cu USR, PMP, PRO România, UDMR şi individual cu parlamentari de la PSD şi ALDE.

„Am purtat negocieri cu toate formaţiunile politice: USR, PMP, PRO România, UDMR. Sigur că discuţiile continuă până la depunerea moţiunii de cenzură. Obiectivul nostru este să depunem moţiunea de cenzură într-un termen cât mai scurt, dacă este posibil în cursul zilei de mâine (miercuri -n.r.) astfel încât să se intre cât mai rapid în procedura de prezentare a moţiunii, de dezbatere şi de votare a ei. V-am spus că negocierile continuă cu toţi parlamentarii, individual, din PSD-ALDE şi de asemenea cu formaţiunile politice şi cu grupurile parlamentare din Parlamentul României”, a declarat, marţi, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, Ludovic Orban, citat de news.ro.

„Eu cred că în momentul de faţă cel mai important este să convingem un număr de 233 de parlamentari că românii au decis clar prin votul din 26 mai că nu mai vor să fie conduşi de actuala coaliţie PSD-ALDE. Orice discuţie ulterioară va depinde de reuşita acestei moţiuni de cenzură, iar pentru Partidul Naţional Liberal mesajul cel mai puternic pe care l-am primit din partea cetăţenilor români şi pe care vrem să-l transpunem în fapt este să încheiem această guvernare care face rău românilor. Până în momentul de faţă avem un număr semnificativ de posibili votanţi ai moţiunii de cenzură, mai mare decât la celelalte moţiuni de cenzură şi că negocierile continuă”, a spus Orban.

În prezent în Parlament sunt 465 de deputaţi şi senatori. PSD+ALDE au 241 parlamentari, PNL+USR – 133 de parlamentari, UDMR – 30, PMP – 12, Pro România – 21, Minorităţile- 17 voturi, Neafiliaţi – 11 voturi. Dacă toţi parlamentarii PNL, USR, PRO ROMÂNIA, PMP, UDMR, MINORITĂŢI şi independenţii ar vota moţiunea de cenzură s-ar aduna 224 de voturi, număr insuficient pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, la emisiunea „Marius Tucă Show”, că, după părerea sa, moţiunea de cenzură nu va trece, liderul de la Palatul Victoria precizând însă că, dacă acest lucru se va întâmpla, PSD va trebuie să treacă în opoziţie.

„Categoric că trebuie să avem schimbări. Vă daţi seama că trecem în opoziţie, dacă această moţiune de cenzură trece. Nu am făcut scenarii. Încercaţi să sugeraţi faptul că dacă va trece moţiunea premierul va pierde la Congres. Dacă am spus că o sa candidez, o să candidez şi într-o variantă şi în cealaltă. Eu cred că moţiunea nu va trece”, a declarat Viorica Dăncilă.

La rândul său, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat marți că alianța PSD-ALDE are suficiente voturi astfel încât moțiunea de cenzură să nu treacă în Parlament.

Strategia PSD pentru moţiunea de cenzură. Parlamentarii vor fi în sală pentru cvorum, dar nu vor vota

Conducerea social-democrată vrea să se asigure că parlamentarii PSD nu vor vota „pentru” moţiunea de cenzură şi au anunţat că, la şedinţa de marţi, s-a decis ca aceştia să fie prezenţi în sală pentru a asigura cvorumul de şedinţă, dar că nu vor vota la moţiune.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că Uniunea a decis să voteze moțiunea de cenzură, pentru că vrea să sancționeze „incapacitatea administrativă și politică a Guvernului în cazul Valea Uzului”.

„Am văzut textul, mi l-au trimis colegii din PNL, am avut niște sugestii. Am avut, marți, o întâlnire cu ei și dacă lucrurile nu se vor schimba atunci înseamnă că vom avea și noi o contribuție la acel text al moțiunii. Dacă rămâne așa, atunci vom semna și textul moțiunii și vom vota moțiunea de cenzură săptămâna viitoare. Decizia formală nu am luat-o, o vom lua prin vot în grupurile parlamentare reunite ale UDMR, înainte de moțiune, dar în principiu asta rămâne recomandarea mea, de a sancționa, politic, prin vot, Guvernul. Aici a contat ceea ce s-a întâmplat zilele trecute și, mai ales, joia trecută, când am văzut incapacitatea administrativă și politică a Guvernului de a opri anunte manifestații și prezențe în Valea Uzului. Este o sancțiune din partea noastră spre Guvern”, a spus Kelemen Hunor, pentru Mediafax.

 

Textul integral al moțiunii de cenzură:

Guvernul Dăncilă trebuie demis!

Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot!

Domnule Preşedinte al Senatului,

Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnă Prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Duminică, 26 mai 2019, românii au votat într-un mod covârşitor cea mai legitimă moţiune de cenzură împotriva celei mai toxice guvernări din ultimii 30 de ani! În 26 mai, românii au spus un DA categoric pentru o Românie normală şi un NU categoric discursului şi acţiunilor anti-europene şi anti-justiţie ale PSD! Sancţiunea împotriva PSD şi împotriva Guvernului vine direct de la cetăţeni, care au spus răspicat că nu mai vor un guvern incapabil să ducă ţara spre bine şi care are o singură prioritate făţişă – atacurile permanente la adresa justiţiei.

În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! În 26 mai 2019, PSD a reuşit să ne unească pe toţi, pe cei de acasă şi din străinătate, ca să ne salvăm ţara din mâinile PSD şi am reuşit!

Doamnă Prim-ministru,

Rolul dumneavoastră s-a încheiat! Nu mai aveţi niciun motiv şi niciun rost să mai rămâneţi prim-ministru. Puteţi pleca liniştită acasă, pentru că cetăţenii români v-au luat un bilet doar dus. Plecaţi, dar nu înainte să răspundeţi politic pentru atentatul la drepturile fundamentale pe care, împreună cu Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, l-aţi condus împotriva a milioane de români din diaspora. Acţiunile dumneavoastră din ziua votului nu trebuie să atragă doar răspunderea politică, adică demiterea din funcţia de prim-ministru, ci şi răspunderea legală! V-am avertizat de mai multe ori că, indiferent cine vă presează şi vă împinge la acţiuni ilegale şi anti-naţionale, cea care va răspunde legal sunteţi dumneavoastră. Atâta vreme cât cetăţeanul de rând răspunde în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, şi dumneavoastră trebuie să daţi socoteală pentru fapte premeditate prin care aţi blocat exercitarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor români. Dacă nu aţi putut să-i gazaţi ca la Bucureşti, în 10 august, pe românii care nu vor o ţară condusă de incompetenţi şi de corupţi, atunci v-aţi gândit să-i umiliţi şi să-i batjocoriţi, ţinându-i la cozi interminabile, pentru ca într-un final să nu mai poată vota. Recunoaşteţi astăzi, în faţa românilor, care ar fi fost pentru PSD rezultatul alegerilor din 26 mai dacă toţi românii din diaspora ar fi putut să voteze!

Din păcate, nu vă dezminteţi şi, în loc să vă daţi demisia şi să vă cereţi scuze românilor pentru atentatul la democraţie pe care l-aţi dirijat, aţi considerat de cuviinţă să sfidaţi pe toată lumea şi să-l numiţi în Guvern pe Titus Corlăţean, cel care şi-a bătut joc de cetăţenii români şi care i-a împiedicat să voteze în anul 2014!

Aţi folosit instituţiile statului român împotriva propriilor cetăţeni, mai ales împotriva celor care au spus cu voce tare că s-au săturat de PSD şi de incompetenţii care conduc ţara. „Duba de Topoloveni”, „Parola de Târgovişte” sau „Nimicul de Suceava” sunt mărci înregistrate oficial ale PSD şi ele sunt expresia modului în care voi vă raportaţi de 30 de ani la cetăţenii români. Degeaba PSD şi-a schimbat blana de mai multe ori, din FSN în PDSR, PSDR sau PSD, pentru că nu aţi renunţat niciun moment la mentalităţile şi năravurile de dinainte de 1989. Nu ştiţi să guvernaţi decât prin ameninţări, şantaj, violenţe şi teroare, iar contraperformanţele guvernării sunt ascunse în spatele minciunilor, manipulărilor şi falsificării realităţii.

Ați destabilizat întreaga arhitectură constituțională a statului român, prin destructurarea sistematică a instituțiilor constituționale, prin slăbirea sistemului de checks and balances, prin subordonare politică pe bază de numiri de incompetenți și servili. Mai mult, ați încercat să destabilizați și subordonați justiția română pentru a vă salva membrii corupți și clientela politică, fără a ține cont de faptul că victimele colaterale au fost cetățenii români care s-au trezit într-un paradis al infractorilor.

Doamnelor şi domnilor,

Guvernul PSD-ALDE trebuie demis imediat, pentru că vom sta în continuare cu sufletul la gură, ori de câte ori este şedinţă de guvern, iar pe ordinea de zi vor apărea, de nicăieri, noi ordonanţe de urgenţă toxice. Nimeni nu mai are încredere în PSD şi ALDE că nu vor relua atacul la sistemul judiciar şi la adresa legislaţiei penale. Poate că PSD se simte eliberat de Liviu Dragnea, însă noua conducere a partidului-stat este susţinută şi înconjurată de acelaşi grup numeros de inşi cu probleme grave în justiţie, care-şi freacă mâinile de nerăbdare şi abia aşteaptă să scrie ordonanţe de urgenţă în favoarea corupţilor. Cum să mai aibă cineva încredere într-un prim-ministru susţinut de PSD-ALDE, atâta vreme cât şase milioane şi jumătate de români au răspuns cu un DA hotărât la referendum, iar voi vă faceţi că nu vedeţi şi nu înţelegeţi! Românii v-au spus cu subiect şi predicat că ţara nu vrea amnistie şi graţiere pentru corupţi şi v-au interzis categoric să mai daţi ordonanţe de urgenţă care să distrugă şi ceea ce a mai rămas din sistemul de justiţie din ţară. Trebuie să plecaţi pentru că există riscul major să nu ţineţi cont de votul exprimat de români la referendum în chestiunile care privesc justiţia, aşa cum nu aţi dat doi bani pe opiniile şi recomandările venite de la Comisia de la Veneţia, de la Comisia Europeană şi Parlamentul European, de la partenerii noştri internaţionali, atunci când aţi dat ordonanţe de urgenţă care au afectat grav sistemul judiciar. Ştim că v-aţi propus să izolaţi România şi s-o scoateţi, bucată cu bucată, din Uniunea Europeană, însă cetăţenii v-au oprit la timp şi v-au spus să mergeţi acasă!

Doamnelor și domnilor,

Această guvernare PSD-ALDE a transformat Radioul și Televiziunea publice în oficine ale propagandei de partid și de stat, unde până și emisiunile despre agricultură deveniseră platforme de preamărire pentru Liviu Dragnea. Jurnaliști ai radioului plătit din impozitele cetățenilor au devenit DJ-i la mitingurile PSD, în timp ce colegi ai lor erau scoși forțat de pe post.

Domnilor guvernanți, ați făcut din instituțiile media nu slujitori ai poporului, ci slugile dumneavoastră personale, ați folosit banii publici ca să vă plătiți lăudători în prime-time la televizor și ca să închideți nu doar vocile opoziției, ci și vocea libertății și a rațiunii.

Doamnelor şi domnilor,

Guvernul PSD-ALDE trebuie demis de urgenţă şi pentru abuzul de încredere de care a dat dovadă semnând, pe bandă rulantă, ordonanţe de urgenţă profund neconstituţionale, care fac rău intereselor economice şi sociale ale românilor.

PSD şi-a consemnat în propria istorie autoratul unor ordonanţe toxice, precum Ordonanţa 7/2019, care a creat haos total în sistemul judiciar şi care a generat premisele unei amnistii mascate, în ciuda avertismentelor repetate ale Comisiei de la Veneţia! Tot la presiunile unor persoane din PSD, acest Guvern şi-a pus semnătura pe Ordonanţa 90/2018, ordonanţa care a pus pe picioare Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, adică ghilotina pentru magistraţii care nu salută aplecaţi în faţa liderilor PSD.

Acest Guvern este autorul Ordonanţei de urgenţă 114/2018, care a lovit la temelia sistemului energetic, care a compromis investiţiile în sectorul comunicaţiilor şi care a scumpit creditele pentru tinerii care voiau să-şi cumpere o locuinţă. Printr-o singură ordonanţă aţi scumpit şi mai tare viaţa românilor, care sunt nevoiţi să plătească facturi mai mari la curent electric, la telefonie sau televiziune prin cablu. Printr-o singură ordonanță ați pus România pe picior de război cu Comisia Europeană, ați vulnerabilizat securitatea aprovizionării cu gaze naturale, ați distrus producția de cărbune și ați împins România să devină importator net de energie electrică.

Deși a existat un precedent pozitiv în anul 2015, când, cu susținerea tuturor partidelor parlamentare, s-a dezbătut și adoptat pachetul de legi privitor la diferite tipuri de alegeri, ați preferat să reglementați de pe o zi pe alta, prin ordonanță de urgență a guvernului, schimbarea modului de alegere a președinților de consilii județene. Ați evitat dezbaterea parlamentară pe un proiect așa de important cum este cel referitor la alegerile locale.

Tot prin ordonanţă aţi decis ca pensiile să nu crească de la 1 ianuarie, ci de la 1 septembrie, deşi vă lăudaţi că o sa aveţi excedent la fondul de pensii. Dacă aveţi bani mai mulţi, de ce v-aţi împotrivit să majoraţi pensiile, aşa cum prevede legea, de la 1 ianuarie? Tot acest Guvern a dat şi Ordonanţa 9/2019, ca să întârzie cu o lună, de la 1 martie la 1 aprilie, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii. Degeaba tot faceţi declaraţii în care spuneţi că Parlamentul trebuie să legifereze, pentru că prin abuzul de ordonanţe de urgenţă, Guvernul PSD-ALDE a făcut din Parlamentul României o simplă anexă a Guvernului.

Doamnelor şi domnilor,

Am ajuns să ne temem de consecinţele oricărui act normativ pe care îl adoptă acest Guvern. Agenda publică din România a fost acaparată în ultimii doi ani şi jumătate de problemele pe care le au cu legea unii indivizi din PSD! A sosit momentul ca agenda instituţiilor publice din România – Parlament, Guvern, administraţie centrală – să fie ocupată cu adevăratele probleme ale ţării noastre: dezvoltarea tuturor regiunilor ţării, modernizarea tuturor serviciilor publice şi o prosperitate reală pentru toţi!

România continuă să piardă oportunităţi în fiecare zi petrecută cu Guvernul PSD-ALDE la Palatul Victoria: pierdem şansa de a ne dezvolta pe seama fondurilor europene gratuite; pierdem oportunitatea de a profita de creşterea economică şi de a dirija surplusul economic pentru a construi infrastructură de transporturi, spitale regionale şi şcoli moderne; pierdem credibilitate în afara ţării, în faţa partenerilor noştri; pierdem şansa de a ne păstra tinerii în ţară!

Și ca să se pună capac tuturor: zilele trecute, la cimitirul din Valea Uzului, s-a repetat, din păcate, după aproape aceeași regie ca la 10 august 2018, cu mulți actori identici, filmul pus în scenă în subsolurile unor instituții controlate de către Guvern. Deși executivul avea cunoștință, de mai bine de o lună, de acțiunile cu caracter ilegal constatate inclusiv de unele instituții ale Statului Român prin Inspectoratul de Stat în Construcții, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale și Prefectura Bacău, nu a făcut nimic pentru un dialog absolut necesar și măsuri adecvate, prompte soluționării diferendului și a preferat o mascaradă de prezență la fața locului a forțelor de ordine în ziua de 6 iunie 2019. Soluțiile v-au stat la îndemână, nu numai că nu le-ați implementat, dar ați creat haos și neîncredere în instituțiile statale!

Doamnelor şi domnilor,

Avem obligaţia să demitem Guvernul PSD-ALDE pentru a da şansa României să intre în normalitate! Cetăţenii ne-au spus categoric că doresc o ţară normală! Orice vot de susţinere pentru PSD sau ALDE este un vot împotriva voinţei exprimată de români în 26 mai! Orice vot pentru moţiunea de cenzură este un vot pentru o şansă acordată României!

România are nevoie urgentă de un Guvern cu o viziune pro-europeană, cu maximum 15 ministere, nu cu 27, orientat către priorităţile de dezvoltare ale ţării: educaţia, sănătatea, investiţiile publice şi atragerea fondurilor europene! Viitorul Guvern are obligaţia să-şi dea tot concursul pentru implementarea unui sistem de vot modern și actual care să permită în mod efectiv fiecărui cetățean român aflat în străinătate să voteze.

Votaţi pentru această moţiune, pentru că votul românilor nu poate fi ignorat de niciun politician din România! Haideţi ca de mâine să începem schimbarea în bine, să începem să construim, pentru că ţara are nevoie de un guvern competent şi de multă muncă în interesul tuturor!

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care stau la curte, vești de ultimă oră. Nu vor mai avea voie să dea fructe și legume
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
România, pe podium la Campionatul Mondial de Stand Up Paddling
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy