Victor Ponta s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Guvern

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la sediul Guvernului, cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti pentru discuţii legate de viitoarea privatizare a combinatului Oltchim (OLT), la întrevedere participând şi miniştrii Economiei şi Finanţelor, scrie Mediafax. Ulterior, Ponta a precizat că nu a discutat cu amabasadorul Rusiei despre Oltchim.
Romania TV
08 oct. 2012, 12:38
Victor Ponta s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Guvern

La momentul întâlnirii, în clădirea Guvernului s-a aflat şi Remus Vulpescu, fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, care a derulat procedura eşuată de vânzare a Oltchim, din luna septembrie.

Luni dimineaţa, premierul s-a întâlnit la Guvern cu ministrul Finanţelor şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru a discuta despre repornirea Oltchim (OLT), având ulterior şi o convorbire prin telefon cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurenţă, despre susţinerea financiară a combinatului.

În cursul serii, Victor Ponta a precizat însă că nu a discutat cu ambasadorul Rusiei despre Oltchim.

„Am avut vizita oficială a şefului Comitetului mixt România-Rusia şi am discutat despre relaţiile noastre economice”, a spus Ponta.

Premierul a anunţat anterior că Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim, preconizată pentru anul viitor, să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine.

El a susţinut că şi-ar dori la Oltchim şi un investitor american, englez sau francez, dar a precizat că investitorii din aceste ţări dispun deja de propriile combinate şi că doar grupul rus TISE s-a arătat interesat în mod concret, discuţiile cu investitorul rus fiind purtate prin intermediul ambasadei şi nu prin intermediari.

Până la viitoarea tentatică de privatizare, Guvernul a transmis Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile.

Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, AVAS, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim vor înfiinţa Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO), care-şi propune plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor.

Combinatul chimic va fi restructurat şi reorganizat, iar investitorul trebuie să aibă o capacitate financiară care să poată asigura operarea Oltchim şi Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producţie potenţială a acestora.

Ministerele Finanţelor şi Economiei au avut în ultimele zile mai multe runde de discuţii cu principalii creditori ai Oltchim.

Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiunile combinatului chimic. În acţionariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – rezultate finale în 99,69% din secţii de votare. Georgescu e lider! Lasconi, la 8000 de voturi de Ciolacu. Date oficiale BEC
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
StirileBZI
Românii vor primi ajutoare înainte de Sărbători! Ce decizie a luat Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc. Diferență extrem de mică între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”