Cel de-al șaselea din cei 7 violatori de la Văleni poate fi eliberat

Al şasele dintre cei șapte violatori de la Vaslui poate fi eliberat, desi mai avea de executat din pedeapsa de opt ani și șase luni de închisoare. Este vorba despre Petrică Ionuț Bolboceanu. Tânărul, care a fost încarcerat în luna august a anului 2015, a trecut cu bine de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Vaslui și mai apoi de magistrații Judecătoriei Vaslui. Decizia nu este definitivă.
Alina Costache
14 iun. 2019, 06:20
Cel de-al șaselea din cei 7 violatori de la Văleni poate fi eliberat

Magistraţii judecătoriei Vaslui au dispus liberarea condiționată a celui de-al șaselea membru al grupului de la Văleni, potrivit Cancan.

„Admite propunerea Comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiționată a persoanei condamnate BOLBOCEANU PETRICĂ IONUȚ. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiționată a condamnatului BOLBOCEANU PETRICĂ IONUȚ, deținut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentință penală nr.973/2015 a Judecătoriei Vaslui, mandat de executare nr. 1132/2015.

În baza art.100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art.101 alin.1 C. pen, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul BOLBOCEANU PETRICA IONUȚ se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă; 

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existența.

Pune în vedere condamnatului dispozițiile art.100 alin.5 și art.104 al.2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare și consecințele la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Suma de 156,50 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (av. Racoviță Adriana, delegație nr. 1068/2019), va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 11.06.2019″, se arată în decizia judecătorilor de la Vaslui.

Spynews
Cum arată acum Daria, fosta iubită a lui Alex Bodi! Cu ea a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Acesta este cel mai mic pod din lume. Face legătură între două sate din țări diferite, poate fi traversat doar de pietoni şi biciclişti, și puțini știu de el
Capital.ro
Se pune limită la banii cash. Românii care au interzis. Restricții privind plata în numerar
Playtech.ro
Noi detalii șocante ies la iveală despre crima din Brăila. ULUITOR ce au descoperit polițiștii despre al doilea ADN
DailyBusiness
S-a anunțat lista românilor care vor primi 20.000 de euro GRATIS de la Guvern
Adevarul
Prețurile din SUA care l-au șocat pe un cunoscut vlogger român. „Ceva nu-i bine cu magazinul ăsta, mai ieftin ca în București” VIDEO
Spynews
Mama Cristinei Rotaru, atac dur la adresa lui Andrei Rotaru! Soacra concurentului de la Insula Iubirii l-a pus la punct: ”Nu cumva ești expirat?”
Spynews
Bianca Sârbu s-a tuns periuță! Motivul neașteptat al schimbării radicale | VIDEO
Evz.ro
Andreea Esca, despre iubitul fiicei sale. Se gândește doar la el
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
Dovada clară că şi-a lăsat iubita şi s-a cuplat cu ispita! La Insula iubirii plângea după ea, dar a uitat-o instant
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Codul portocaliu de caniculă continuă sâmbătă în patru județe! Meteorologii anunță temperaturi de peste 40 de grade la umbră și disconfort termic accentuat
Capital.ro
Limită la plata în numerar. Se pun restricții pentru acești români care plătesc cash
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
ALERTĂ pe litoral! Pericolul e URIAȘ pentru românii care sunt la mare
substantial.ro
România pe locul 11 în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice
MediaFlux
RUSIA se PREGĂTEȘTE de RĂZBOI cu NATO! Avertismentul EXPERȚILOR MILITARI
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?