Corina Creţu, despre spitalele regionale: Comisia Europeană nu agreează ideea ca banii europeni să fie cheltuiţi doar pe documente

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a declarat joi că este posibilă alocarea de bani în cadrul actualului exerciţiu bugetar pentru construirea spitalelor regionale, în cazul în care Guvernul român face o cerere în acest sens, dar a subliniat totodată că la nivelul Comisiei Europene nu este agreată ideea alocării de fonduri doar pentru documentaţie.
Iulian Tudor
20 iun. 2019, 16:12
Corina Creţu, despre spitalele regionale: Comisia Europeană nu agreează ideea ca banii europeni să fie cheltuiţi doar pe documente

„Am aflat din presă, de la doamna prim-ministru, că se doreşte folosirea acestor bani doar pentru documentaţie, urmând ca construcţia efectivă să fie făcută în perioada următoare. Precizez că noi, oficial, la Comisia Europeană, nu am fost notificaţi în legătură cu această decizie şi nu suntem confortabili cu faptul ca banii alocaţi să fie distribuiţi doar pentru documentaţie. Am fi vrut să vedem şi o implementare efectivă. Am spus-o public şi o spun şi azi autorităţilor române: nu a fost şi nu este o problemă de bani, atunci când este vorba de construirea celor trei spitale regionale. Dacă luaţi rata de absorbţie în cadrul Programului Operaţional Regional, aceasta se află la ora actuală sub 25%. Ceea ce înseamnă că 75% din bani nu sunt cheltuiţi. Poate că sunt programaţi pentru alte direcţii de investiţii. (…)

Dacă avem o solicitare din partea Guvernului României de a muta nişte bani în cadrul POR, din altă parte, pentru construirea de spitale regionale, o fac mâine. Aşteptăm această solicitare de mai bine de un an şi nu a venit. Sau poate se identifică resurse care nu vor putea fi cheltuite până în anul 2023 din alte programe operaţionale. Deci este la dispoziţia statului român de a identifica care sunt resursele de unde pot fi luaţi bani suplimentari pentru spitalele regionale„, a arătat Corina Creţu, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute cu ocazia celei de-a opta Conferinţe privind evaluarea politicii de coeziune a UE.

Corina Creţu a mai declarat că, din informaţiile pe care le deţine, pentru actuala perioadă de finanţare rata de cheltuire în cadrul POR este de 25%, iar rata de contractare este de 70%. Ea a subliniat că pentru fazarea proiectelor sau pentru creşterea sumei destinate spitalelor regionale este necesar ca Guvernul României să depună o cerere în acest sens.

A durat foarte mult până s-au stabilit locaţiile celor trei spitale regionale, până s-au făcut studiile de fezabilitate. Am aflat că studiul de fezabilitate pentru spitalul din Iaşi a fost aprobat de către Guvern, dar vreau să spun că la Comisia Europeană nu s-a primit niciunul dintre aceste studii de fezabilitate, pentru niciunul dintre cele trei spitale regionale. Pentru ca să se întâmple ceea ce doamna prim-ministru propunea, aceea de a fi fazate proiectele, în primul rând trebuie să fie depuse la Comisia Europeană, aprobate şi apoi fazate.

Dacă se doreşte creşterea sumei, avem nevoi iarăşi de o solicitare în scris. Deci pentru orice pas în viitor, este nevoie de o solicitare în scris din partea Guvernului. În orice caz, eu şi Comisia Europeană nu sprijinim ideea ca fondurile europene să fie cheltuie doar pe documente tehnice„, a menţionat comisarul european.

Corina Creţu a adăugat că, în opinia Comisiei Europene, ar fi putut fi realizat măcar unul dintre spitalele regionale, „dacă guvernele din ultimii ani ar fi avut voinţa politică să facă acest lucru”. Ea a adăugat că a solicitat „în repetate rânduri” Guvernului României să transmită Comisiei Europene un punct de vedere privind modul în care intenţionează să continue proiectul spitalelor regionale.

„Am văzut şi eu luarea de poziţie a doamnei prim-ministru. Dânsa se referea la o discuţie pe care am avut-o la Palatul Victoria în data de 18 februarie 2018. Este vorba de o discuţie pe care am avut-o la începutul mandatului său. De fapt, dacă veţi urmări comunicatele de presă pe care le-am dat după această întâlnire, am spus public că mă îngrijorează foarte tare stadiul întârziat al celor trei spitale regionale şi că în cadrul acelei întâlniri am discutat diferitele posibilităţi pentru a fi dezvoltare aceste spitale regionale.

Din păcate, constat că o luăm mereu de la zero cu o discuţie absurdă, din punctul meu de vedere, pentru că am avut această discuţie, după care în martie i-am trimis doamnei prim-ministru o scrisoare în care am întrebat-o – având în vedere variantele luate în calcul în cadrul discuţiei – care este decizia Guvernului României. Nu am primit răspuns la acea scrisoare. Noi, Comisia Europeană, am revenit cu încă o scrisoare în aprilie anul acesta. Este vorba de clarificări pe care Comisia Europeană le-a cerut cu mai bine de un an şi jumătate în urmă. Ce este cert este că spitalele regionale nu există, deşi în opinia noastră ar fi putut fi făcut măcar unul dintre ele, dacă guvernele din ultimii ani ar fi avut voinţa politică să facă acest lucru”, a spus Corina Creţu.

DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Spynews
Oana Roman, alături de Alina Sorescu, după ce artista a povestit prin ce a trecut în timpul căsniciei cu Alexandru Ciucu: „Un trai în abuz...” Mesajul vedetei
Bzi.ro
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează influencerița – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România unde turiștii beneficiază de transport gratuit și reduceri substanțiale la restaurante și cafenele și în 2025. E unul dintre cele mai sigure și frumoase, aflat într-o zonă spectaculoasă a țării noastre
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean: Nimeni nu poate
Playtech.ro
Femeia care îi va lua locul lui Carmen Iohannis la Cotroceni. Cum arată și cu ce se ocupă partenera lui Ilie Bolojan
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Adevarul
„Oficiul Poștal Dispărut”, locul unde oamenii pot trimite scrisori morților pentru a-și alina dorul
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
10 gustări sănătoase pe care poți să le mănânci între mese. Au puține calorii și reduc pofta de zahăr
Spynews
Burger cu cartofi prăjiți, gătit de Horia Manea, la Meniu de vedetă. Rețeta pentru cel mai delicios sos
Evz.ro
Cât a câștigat Iohannis ca președinte. Averea strânsă la Cotroceni
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Un bărbat a murit după ce s-a înecat cu mici la o terasă din Prahova. Cum s-a petrecut totul
Cancan.ro
Ce pensie va primi Klaus Iohannis!!! Va avea și cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un președinte
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu trebuie împiedicat să candideze! Este foarte grav. Are două mari probleme
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
VIDEO „Ne este foarte frică”. Măcelul din Urziceni. Atacatorii au fost capturați
substantial.ro
Gramul de aur atinge o nouă valoare record, moneda națională înregistrează fluctuații
MediaFlux
S-au dus la MORMÂNT și nu l-au mai găsit! CAVOUL, vândut pe FURIȘ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al României. Ce funcții a ocupat până acum și cum a evoluat politic