Eugen Stoina, procurorul care a provocat un accident fiind băut la volan, achitat la Înalta Curte

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, vineri, achitarea lui Eugen Stoina, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, trimis în judecată de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru săvârşirea infracţiunii sustragere de la prelevarea de mostre biologice, după ce a consumat băuturi alcoolice şi a produs un accident rutier.
Ionela Marcu
21 iun. 2019, 13:17
Eugen Stoina, procurorul care a provocat un accident fiind băut la volan, achitat la Înalta Curte

Potrivit deciziei instanţei, Eugen Stoina a fost achitat în baza baza art.396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit. b teza I din Codul de procedură penală, care prevede: „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Acesta este primul dosar instrumentat de SIIJ, trimis în instanţă în noiembrie 2018.

Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie susţineau că, la data de 11 ianuarie 2018, aflându-se în Bucureşti la volanul unui autoturism, Eugen Stoina, pe fondul nepăstrării distanţei între autovehicule, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care se afla oprit, în coloană, la semafor.

Accidentul a generat tamponarea în lanţ a încă două autoturisme, oprite în coloană la semafor, precum şi vătămarea corporală a procurorului.

La locul accidentului s-au deplasat poliţişti de la Brigada Rutieră, precum şi un echipaj SMURD, care a hotărât transportarea lui Eugen Stoina la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Din probele administrate de procurori reiese că inculpatul ar fi părăsit unitatea medicală fără a avea avizul medicului de gardă. Ulterior, inculpatul a fost căutat de organele de Poliţie Rutieră, reuşindu-se contactarea telefonică a acestuia, (…) cu solicitarea de a se prezenta la sediul Brigăzii Rutiere. Inculpatul s-a prezentat la sediul Poliţiei Rutiere, unde a fost testat cu aparatul alcooltest. Ulterior, inculpatul a fost condus apoi la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe de sânge, stabilindu-se că acesta consumase băuturi alcoolice”, preciza Parchetul.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai