„Le mulţumesc colegilor mei din Organizaţia PSD Sector 1! Astăzi (vineri – n.r.) au votat o rezoluţie privind susţinerea candidaturii mele la funcţia de secretar general PSD! Am spus da şi voi intra în competiţie la congres. Sperăm cu toţii la o competiţie corectă, colegială şi în folosul PSD! Să fim uniţi, curajoşi şi loiali unor principii pentru care am fost votaţi de milioane de romani. Doamne ajută!”, a scris Ştefănescu pe Facebook.
Codrin Ştefănescu a mai deţinut funcţia de secretar general al formaţiunii. La congresul PSD, care urmează să aibă loc pe 29 iunie, vor fi aleşi preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general.
Premierul Viorica Dăncilă, care deţine în acest moment funcţia de preşedinte interimar al PSD, a anunţat deja că va candida pentru funcţia de preşedinte.