Două trenuri plecate duminică după-amiază din Timişoara şi Arad au ajuns la destinaţie abia marţi, în jurul orei 02.00.
Timp de 30 de ore, garniturile au mers până în Drobeta Turnu Severin, s-au întors în Lugoj, s-au transformat într-una singură şi au continuat călătoria pe un alt traseu faţă de cel pe care plecaseră. Totul din cauza inundaţiilor care au blocat circulaţia pe calea ferată în judeţul Mehedinţi.
Cele două garnituri au pornit duminică, la 17:30 și la 19:30 din Timişoara, respectiv Arad, dar s-au oprit la Drobeta Turnu-Severin din cauza inundaţiilor. Trenurile au fost întoarse apoi, împreună, la Lugoj pentru a continua drumul pe altă rută.
„Am stat vreo două-trei ore pe acolo, până s-au răzgândit ce să facă cu noi. Şi atunci au făcut un cuplaj cu garnitura cealaltă de la 5.30 şi am plecat către Lugoj. Am fost anunţaţi că mergem înapoi către Lugoj, ceea ce nu mi se părea normal”, a povestit un pasager.
Călătorii au rămas în vagoane şi abia luni dimineaţă, la ora 8, au plecat spre Mangalia. Printre ei se aflau şi 40 de copii care mergeau în tabără, la Costineşti.
Epuizaţi şi revoltaţi că şi-au pierdut o zi din concediu, unii dintre călătorii ajunşi la destinaţie după 30 de ore spun că vor cere CFR să le dea despăgubiri.
„Pe ce cale putem să ne recuperăm o zi pierdută sau biletul pe care l-am dat degeaba, l-am plătit degeaba, nu ştiu”, a spus un alt călător.
Unul dintre trenurile „rătăcite” pe drum urma să se întoarcă, din Mangalia spre Timişoara. Întârzierea i-a afectat şi pe cei care aşteptau să plece de la mare, la sfârşitul vacanţei. În gara din Constanţa, cei veniţi la ora 19:00 nu plecaseră încă, la o oră după miezul nopţii.
Zecile de oameni care au călătorit către mare, pe parcursul a trei zile, au primit apă de la reprezentanţii CFR în staţiile Simeria, Craiova şi București.