UPDATE. Parchetul General arată, în motivele pentru care cere revizuirea sentinţei de adopţie a Sorinei Lucan, că ”interesul superior al minorei implică, în primul rând, stabilitate” şi că ”mediul în care minora a crescut şi s-a dezvoltat timp de aproape 7 ani, începând cu vârsta de 1 an şi 2 luni, creează certitudinea că aceasta vede în familia Şărămăt familia sa naturală”, scrie G4Media.ro.
În cererea de revizuire obţinută de G4Media.ro, Parchetul general notează că familia Şărămăt a preluat în plasament în 2012 doi copii minori, însă a putut adopta doar unul.
Cele două fetiţe, subliniază Parchetul, ”au fost botezate în aceeaşi zi, au mers împreună la grădiniţă şi, în prezent, la şcoală, dorm împreună în aceeaşi cameră şi în acelaşi pat, poartă aceleaşi haine, au aceleaşi jucării, au fost plecate împreună în vacanţe şi nu au fost niciodată despărţite, între acestea creându-se o legătură fraternă”.
„Conduita procesuală a persoanelor desemnate să apere interesele minorului echivalează cu o lipsă de apărare a acestuia, întrucât nu a fost avut în vedere interesul superior al copilului. Astfel, deşi familia Şărămăt avea doi copii majori, în anul 2012 a preluat în plasament alţi doi copii, în vârstă de 1 an şi 2 luni şi, respectiv, 9 luni – minorii LS şi CA. Cu toate că, în acel moment, asistentul maternal a început demersurile privind adopţia celor două minore, a fost informat de organele abilitate că nu poate adopta decât un copil. Ca urmare, a fost adoptată minora CA”, se mai arată în cererea de revizuire.
Procurorul general al României, Bogdan Licu, a formulat, luni, o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina. De asemenea, Licu a formulat o cerere de revizuire a sentinţei prin care a fost încuviinţată adopţia şi a cerut suspendarea executării sentinţei.
Procurorul general Bogdan Licu a transmis, luni, o ordonanță Tribunalului Mehedinți prin care a cerut interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetița de 8 ani și una Curții de Apel Craiova prin care cere revizuirea sentinței de încuviințare a adopției internaționale a minorei.
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanță președințială adresată Tribunalului Mehedinți prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Prin acțiunea formulată s-a solicitat și obligarea părinților adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni”, informa Parchetul General, printr-un comunicat de presă.
Totodată, printr-o acțiune separată adresată Curții de Apel Craiova a fost formulată, tot luni, o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se „schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată și suspendarea executării acestei hotărâri”.