Potrivit unui comunicat al Parchetului Tribunalului Suceava, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ilie Paul Buruiană pentru tentativă de omor calificat, precum şi a lui Andrei Hatmani pentru favorizarea infractorului şi mărturie mincinoasă.
Conform cercetărilor efectuate în timpul urmăririi penale, s-a stabilit că agentul de pază a bătut un client al unui local din Suceava cu pumnii, picioarele şi cu un scaun metalic în zone vitale, cauzându-i leziuni grave ce au necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă şi care au fost de natură a-i pune în primejdie viaţa.
Totodată, procurorii susţin că la solicitarea expresă a agentului de pază, administratorul localului a şters de pe aparatura de supraveghere video înregistrările care au surprins incidentul. Pe parcursul urmăririi penale, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, administratorul localului a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştia cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul Suceava.