Cristi Manea, prima reacţie după incidentul în care a fost implicată iubita sa. Ce mesaj are pentru suporteri

Cristi Manea a declarat, miercuri, că naţionala under 21 a României este una unită, ca o familie. Fotbalistul care a fost integralist în toate cele trei meciuri din grupă a mai spus că acest lucru a făcut diferenţa la turneul final de la Euro 2019.
Filip Stan
26 iun. 2019, 14:20
Cristi Manea, prima reacţie după incidentul în care a fost implicată iubita sa. Ce mesaj are pentru suporteri

Cristi Manea a trecut peste incidentul de la meciul cu Franţa, când iubita sa a fost agresată în tribune, şi este gata pentru semifinala cu Germania.

„Sunt foarte bucuros şi mândru că am reuşit să ne calificăm. Am venit aici şi am luat fiecare meci în parte, sper că nu ne vom opri aici. Nimeni nu credea, în primul rând că ne calificăm la turneul final, d’apăi să ajungem în semifinale. Noi suntem foarte mândri că reprezentăm România. Ştiam că suntem în cea mai dificilă grupă, dar cred că a fost şi un avantaj pentru noi, ne-a mobilizat şi motivat pentru că ştiam cu ce adversari ne vom întâlni. Suporterii ne ajută foarte mult, sunt al 12-lea jucător. Ştiu că va fi foarte greu cu Germania, am jucat cu ei când eram mai mici şi ne-au bătut foarte rău, vrem să ne luăm revanşa şi să scoatem românii în stradă. Cred că va fi un meci frumos şi o semifinală frumoasă”, a spus Cristi Manea.

S-A AFLAT! Cine şi de ce A LOVIT-O pe iubita lui Cristi Manea la Euro U21. De la ce a pornit BĂTAIA

„Nici în cele mai frumoase gânduri nu credeam că vom ajunge la Olimpiadă. Cred că vom avea un viitor frumos, cred că vom merge în campionate puternice şi cred că dacă vom rămâne uniţi şi o echipă, vom fi foarte greu de dărâmat. Suntem o familie foarte unită aici şi asta a făcut diferenţa la acest turneu până acum. Suntem ca nişte fraţi şi asta ne ajută şi în teren şi în afara terenului”, a mai spus Cristi Manea.

În semifinale, joi, de la ora 19:00, România va întâlni Germania, la Bologna.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul unic descoperit recent în România. E spectaculos și are o lungime de 1.3 kilometri
Capital.ro
Amendă de până la 5.000 de lei. Interzis pentru cei care stau la bloc. Proprietarii nu au voie
Playtech.ro
Imagini de SENZAȚIE cu soția lui Ianis Hagi. Elena a făcut furori în luna de miere. E tot mai îndrăzneață
DailyBusiness
Cele mai poluate orașe din România au ajuns într-un clasament european. Unde îți poți pune în pericol sănătatea
Adevarul
Marturiile disidenților ruși eliberați în schimbul de prizonieri cu Rusia: „Este foarte dificil pentru mine din punct de vedere emoţional”
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Zani pariază totul pe o carte. Cum vrea să se îmbogățească
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Adrian Mutu e în stare de șoc, după cutremurătoarea veste primită: 'Am pierdut un frate!' 😢
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Declarațiile sfâșietoate ale bunicului celor doi copii loviți de un adolescent într-o parcare din București. Care este starea fetiței al cărui picior a fost amputat: „A avut coșmaruri”
Capital.ro
A murit unul din marii actori. Drum lin, maestre! A fost o legendă a scenei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Dărâmat de durere, bunicul băiețelului omorât în accidentul din Pantelimon cere dreptate "A băgat în pământ un suflet nevinovat"
substantial.ro
Descoperă insulele liniștite ale Greciei, recomandate de The Guardian
MediaFlux
PENSIA după 30 DE ANI de MUNCĂ! Se dau în PLUS SUTE de LEI
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?