Ce flori se ţin la icoane şi care este semnificaţia lor religioasă

Cât de frumoase sunt în biserici icoanele mari, pictate pe lemn sau pe sticlă, luminate de candele veșnic aprinse, scrie libertateapentrufemei.ro. De cele mai multe ori, în bisericile noastre se țin la icoane și flori, iar acestea sunt legate de ritualurile noastre religioase.

Citeşte şi Procesiune cu Preasfântul Sacrament pe străzile din centrul Bucureştiului, duminică după-amiază

Fiecare creștin care merge la biserică știe că este un gest deosebit de frumos să duci flori, mai ales când este sărbătoare. Oamenii aduc la icoane și la altar tot felul de flori, de la garoafe, dalii, trandafiri, la crizanteme, crini și tot ce mai găsesc deosebit la florării. Dar numai câteva flori au o semnificație religioasă aparte.

Florile de crin

Albe, imaculate, pline de parfum divin, florile de crin sunt asociate în tradiția religioasă cu puritatea și dragostea Maicii Domnului. Și în biserile ortodoxe, și în cele catolice, la icoanele Fecioarei Maria se pun adesea crini înfloriți într-un vas, în partea de jos.

Parfumul florilor de crin este asociat cu dragostea pe care o dăruiește Maica Domnilor tuturor credincioșilor și cu puterea ei de a veghea asupra celor care se roagă la ea. Ba chiar se spune că în Grecia se petrece o minune fermecătoare cu florile de crin aduse la icoanele Fecioarei. În Kefalonia sau Lipsos sunt câteva biserici unde crinii aduși în lunile mai sau iunie și puși în vaze la icoane, înfloresc la jumătatea lunii august, chiar dacă s-au uscat. La acea vreme, pe 15 august, sărbătorim adormirea Maicii Domnului. Iar crinii reprezintă buna vestire pe care Fecioara Maria a primit-o când timpul ei pe pământ s-a scurs și a fost chemată la Dumnezeu.

Florile de busuioc

Acestea sunt duse la biserică sau se țin la icoane acasă în orice moment al anului, dar sărbătoarea cea mai importantă în care se folosesc crenguțele de busuioc este Boboteaza. În ianuarie, florile de busuioc sunt deja uscate, dar parfumul lor dăinuie multe luni. Ba chiar se spune că, dacă stau la icoane, crenguțele de busuioc miros și mai puternic, mai ales dacă au fost stropite cu agheazmă la Bobotează.

Orice creștin știe că este bine să ai în casă busuioc sfințit, pentru că îți protejează familia și casa, îți protejează sănătatea și alungă durerile și necazurile sufletești. Această plantă avea din timpurile precreștine proprietăți curative și magice, pe care știința de azi le-a demonstrat și a rămas la mare cinste în ritualurile creștine.

Frunzele de nuc se țin la icoane după Rusalii

Cine a fost de curând la biserică de Rusalii, știe că icoanele și altarul se împodobesc în această zi cu frunze de nuc. Toți credincioșii trebuie să aducă frunze de nuc în această zi, la slujbă. Ele reprezintă limbile de foc în mijlocul cărora s-a pogorât Duhul Sfânt la 50 de zile de la Înălțare și le-a dat putere apostolilor să vorbească toate limbile pământului și să propovăduiască pentru întemeierea bisericii creștine.

În vechile tradiții românești, femeile care împart bucate de Rusalii obișnuiau să pună câteva linguri de colivă pe o frunză de nuc, iar aroma acesteia ușor amară de iod se împletea minunat cu aromele din coliva de grâușor și miere dulce.

După slujba de Rusalii, mulți credincioși pleacă acasă cu frunze de nuc peste care preotul a stropit apa sfințită. Și ele se țin la icoane acasă, mai ales că nucul este un simbol al vitalității, sănătății și al rezistenței.
Frunzele de salcie

La fel ca frunzele de nuc, asociate cu Rusaliile, se mai țin la icoane frunze de salcie luate de la biserică în Săptămâna Patimilor, după slujba de Florii. La Intrarea Domnului în Ierusalim, evreii au sosit cu ramuri de finic și de palmier, cu flori și crenguțe de salcie să îl întâmpine pe Mesia. De atunci s-a păstrat obiceiul de a organiza procesiuni cu flori și ramuri de salcie în toate țările creștine.

Salcia, puternică și mlădioasă, este un simbol al credinței care rezistă oricât de grele ar fi încercările vieții, un simbol al longevității, al iubirii și al dăruirii. Salcia plângătoare este totodată legată de moarte și înviere, de patimi, durere și speranță.